Județul Arad a primit o mașină de teren pentru Serviciul Salvamont, din subordinea Consiliului Județean. Mașina a ajuns la Arad astăzi, printr-un proiect implementat de către Departamentul pentru Situații de Urgență și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență. La nivel național au fost distribuite un număr de 34 autospeciale de intervenție în teren montan, dotate corespunzător activității de salvare montană, inclusiv cu remorca pentru câinii de căutare – salvare.
„Mulțumesc în primul rând domnului Raed Arafat pentru această dotare. Consiliul Județean Arad operează Serviciul Salvamont-Salvaspeo, pentru care am construit o bază la Moneasa, să poată acționa mai aproape de zona montană din județ. Salvamont Arad participă și la misiuni de căutare și salvare în județele limitrofe, deci această mașină era foarte necesară”, a declarat președintele Consiliului Județean Arad, Iustin Cionca.
Autospeciala corespunde unui regim de exploatare intens, cu accelerări și decelerări frecvente, inclusiv pe căi de rulare cu rampe și pante accentuate. A fost achiziționată de IGSU din fonduri europene.
Salvamont Arad a avut anul trecut ca prioritate asigurarea permanenței la Baza de Salvare Montana și Speologică Moneasa, asigurarea asistenței de specialitate la peste 15 acțiuni sportive și cu caracter de masă organizate în zona montană a Județului Arad la care au participat peste 2600 de persoane. Peste 20 cazuri cu persoane au beneficiat de acordarea măsurilor de prim-ajutor de către specialiștii Salvamont Arad.