Iustin Cionca: „L-am invitat pe prim-ministru la semnarea contractului de construire a ultimei părţi din centura Aradului”

Consiliul Judeţean Arad anunţă faptul că, în urma procedurii de licitaţie, a fost stabilit constructorul care va realiza proiectul tehnic şi execuţia centurii de sud-est a municipiului Arad! Este vorba despre ultima porţiune din inelul de centură al municipiului, pentru care Consiliul Judeţean Arad a depus un proiect de finanţare la Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, proiect care a fost acceptat.

Constructorul care a câştigat licitaţia este compania SC PORR Construct SRL. Semnarea contractului într-un cadru oficial va avea loc vineri, 21 octombrie, la Consiliul Judeţean Arad. Având în vedere caracterul istoric al acestei lucrări, atât în ce priveşte valoarea cât şi în ce priveşte utilitatea sa, la semnare a fost invitat şi prim-ministrul României, dl. Nicolae Ciucă.

„În acest moment, purtăm discuţii cu compania PORR privind clauzele de confidenţialitate ale contractului, în ce priveşte valoarea acestuia. Din punctul meu de vedere suma nu trebuie să fie secretă, o vom aduce la cunoştinţa opiniei publice în momentul în care avem şi acceptul partenerilor noştri de la PORR, iar eu sper să putem face acest lucru chiar în cadrul conferinţei de presă de la semnarea contractului”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Arad, Iustin Cionca.

Termenul pentru realizarea proiectului tehnic este de şase luni, lucrările putând începe în primăvara anului viitor.

Lungimea tronsonului  este de 11 km, va cuprinde un pod nou peste Mureş, la Fântânele, cu o lungime de 1115 metri, şi un pasaj peste calea ferată, la Vladimirescu, în lungime de 147 metri.

Partajează această știre

Lasă un răspuns