Iustin Cionca: „Aradul dobândește încă un spațiu pentru învățământ!”

Noul sediu al Facultăţii de Ştiinţe Economice din cadrul Universităţii „Aurel Vlaicu” Arad, a fost inaugurat, în prezența oficialităților Aradului.

Iustin Cionca, președintele Consiliului Județean Arad, prezent la eveniment, a transmis următorul mesaj:

„Investiția Universității „Aurel Vlaicu” în fosta școală evreiască a Aradului are valențe multiple. Pe de o parte, restituie Aradului un element important de patrimoniu cultural, strâns legat de evoluția intelectuală și economică a orașului; bulevardul central al Aradului, clădirile sale monumentale, fundațiile arădene care au susținut viață socială și culturală în Arad au fost, majoritatea, de sorginte evreiască, apanajul unor personalități care au învățat pe băncile acestei școli. Pe de altă parte, Aradul de astăzi dobândește încă un spațiu generos și modernizat pentru învățământ. Îi felicit pe toți cei care au contribuit la această realizare din fonduri europene.

Și fiindcă pentru Universitatea „Aurel Vlaicu” se încheie un ciclu, prin schimbarea rectorilor, îi mulțumesc doamnei Ramona Lile pentru colaborarea pe care am avut-o și o felicit pentru rezultatele manageriale obținute. Ele nu pot fi ignorate și aduc un plus Aradului de astăzi, Aradului de mâine. În același timp, îl felicit pe dl. Teodor Cilan pentru alegerea în funcția de rector și îmi doresc ca în continuare parteneriatul Universitate-Consiliul Județean să funcționeze, să găsim numitorul comun care să ajute comunitatea arădeană să progreseze”.

Partajează această știre

Lasă un răspuns