Pentru unii preșcolari din Arad a început, deja, grădinița! Președintele Consiliului Județean, Iustin Cionca, a fost invitat luni la festivitatea de deschidere a unei grădinițe de cartier, care primește copiii începând cu vârsta de 1 an.
Tot mobilierul, echipamentele și spațiile de joacă sunt noi, iar de copii se ocupă cadre didactice calificate. La unele grădinițe din municipiul Arad, vacanța de vară a fost scurtată, ca părinții să poată reveni la locul de muncă fără grija că nu au unde să își lase copiii.
„Deschiderea unei grădinițe noi este întotdeauna importantă, pentru că indică o preocupare a părinților față de educația copiilor lor și nevoia unor servicii de calitate. Astăzi am participat la deschiderea anului școlar la Grădinița Albinuța, în cartierul Micălaca. În județul Arad sistemul preuniversitar este bine dezvoltat, și răspunde nevoii părinților care muncesc. Faptul că avem un șomaj scăzut în județ determină o creștere a solicitării față de creșe și grădinițe”, a declarat Iustin Cionca.