Invitaţie la expoziţie în aer liber, cu acces gratuit: “Marea Unire din 1918: Secvenţe hunedorene”

Muzeul Civilizaţiei Dacice şi Romane Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, vă invită să vizitați expoziția în aer liber „Marea Unire din 1918: secvențe hunedorene”, începând cu data de 24 noiembrie 2021.

u

Prin această expoziție, instituția muzeală deveană dorește să ofere tuturor locuitorilor Devei, și nu numai, prilejul de a celebramărețul eveniment istoric petrecut la Alba Iulia, cel al Unirii din 1 Decembrie 1918, marcând, totodată, Ziua Națională a României.

În cele șase panouri puse la dispoziția vizitatorilor se regăsesc informații referitoare la etapele principale ale pregătirii Unirii, imagini cu documente și presă din epocă, fotografii din timpul discursurilor publice, fotografii ale delegaților care au reprezentat toate zonele hunedorene, mărturii ale participanților la Adunarea Națională de la Alba Iulia, din 1 decembrie 1918. Două coduri QR aducinformații suplimentare celor care vor să afle mai multe, prin intermediul publicațiilor digitizate ale muzeului.

Expoziția este amplasată în zona „Lapidarium” a Muzeului Civilizației Dacice și Romane, iar accesul este gratuit, putând fi vizitată în fiecare zi, până după sărbătorile de iarnă.

Puteți sărbători Ziua Națională a României alături de chipurile delegaților hunedoreni care au fost împuterniciți de comunitățile lor să hotărască unirea cu Regatul României, sau să (re)citiți emoționantele cuvinte ale celor care au avut privilegiul să participe la un asemenea eveniment istoric, imaginându-vă atmosfera, și, de ce nu, să vă creați propriile amintiri fotografiindu-vă în zona expoziției.

Vă așteptăm să sărbătorim, împreună, Unirea din 1918, la Muzeul Civilizației Dacice și Romane din Deva!

dr. Georgeta Deju,

Șef serviciu, Secția de Istorie și Artă

Secția de Marketing și Relații cu Publicul

Partajează această știre

Lasă un răspuns