Investiții pentru dezvoltarea turismului în stațiunea Straja

În acest an, Consiliul Județean Hunedoara va demara proiectul de amenajare a parcării de la baza telegondolei din stațiunea Straja.

În acest sens, marți, 26 ianuarie 2021, președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorul public, Costel Avram, au efectuat o vizită în teren împreună cu viceprimarul municipiului Lupeni, Iacob Viorel Mesaroș, și unul dintre principalii investitori în zonă, Emil Părău.

“Vrem să avem un turism competitiv în județul Hunedoara, iar pentru asta suntem determinați să facem tot ceea ce depinde de noi pentru a crea condițiile necesare. Una dintre priorități este amenajarea acestei parcări,  proiectul fiind demarat în asociere cu administrația locală din Lupeni. Vor fi create sute de noi locuri de parcare, iar turiștii se vor putea bucura de tot confortul”, a declarat președintele Laurențiu Nistor.

De asemenea, s-a analizat la fața locului și amenajarea unei noi parcări, situată la intrarea în stațiune.

“Ne bucură faptul că numărul turiștilor este în creștere, dar și noi va trebui să găsim soluțiile cele mai potrivite pentru ca turiștii care petrec sejururi aici să-și poată parca mașinile în sigurantă și în condiții civilizate”,  a declarat administratorul public Costel Avram.

Dezvoltarea turismului în județul Hunedoara este una dintre prioritățile mandatului actualei conduceri a Consiliului Județean Hunedoara.

Partajează această știre

Lasă un răspuns