.

Investiţii în transportul public: 20 de milioane de euro pentru Arad, Deva și Petroșani

Locuitorii din Deva și Arad vor beneficia de un transport public modern și eficient, iar cei din Petroșani vor avea la dispoziție piste de biciclete și pasarele pietonale.

La începutul acestei luni, ADR Vest a semnat trei noi contracte de finanțare care vizează mobilitatea urbană sustenabilă, în cadrul Programului Regional Vest.

Astfel, locuitorii din Deva vor avea la dispoziție 10 noi autobuze electrice pentru transportul local. Acestea vor fi echipate cu sisteme de e-ticketing, supraveghere video și sisteme de informații pentru călători. În plus, vor fi instalate 14 stații de încărcare electrică pentru aceste autobuze.

Noile autovehicule vor înlocui autobuzele diesel existente, vechi de aproape 15 ani. Ele au o capacitate totală de 800 de pasageri și vor fi utilizate anual de peste 1,5 milioane de persoane. Autobuzele electrice vor deservi atât Deva, cât și cele 4localitățile aparținătoare: Sântuhalm,Cristur, Bârcea Mică și Archia.

Peste 7,7 milioane de euro vor fi investiți în proiect, dintre care 5,7 milioane de euro sunt fonduri europene. Proiectul „Achiziția de mijloace de transport ecologice în Deva”, al cărui beneficiar este Primăria Municipiului Deva are ca termen de finalizare 31 decembrie 2026 și vine în completarea unui proiect finanțat prin POR 2014-2020, în cadrul căruia au fost achiziționate alte 26 de autobuze electrice folosite pentru transportul public.

Și la Petroșani investim într-un sistem de transport sustenabil.Locuitorii de aici vor beneficia de o amplă rețea de piste de biciclete, în lungime totală de peste 12 kilometri care vor conecta șapte străzi, un parc și centrul orașului. În prezent, circulația velo din oraș se desfășoară haotic, pe carosabil și pe trotuarele nemodernizate, fapt care implică o serie de riscuri pentru bicicliști.

Tot prin acest proiect, locuitorii din Petroșani vor putea folosiîn premieră sistemul de bike-sharing pentru care vor fi achiziționate 80 de biciclete noi, disponibile prin 10 stații.

În plus, locuitorii din cartierul Colonie și zona industrială Livezeni vor putea ajunge mai ușor și în condiții de siguranță în zona de est și centrul orașului, pentru că proiectul include și construcția a două pasarele pietonale peste DN 66 și calea ferată.

Peste 9,6 milioane de euro vor fi investiți în proiectul care are ca beneficiar Primăria Municipiului Petroșani, iar din această sumă aproape 6 milioane de euro sunt bani europeni. Termenul de finalizare este 31 ianuarie 2027.

Continuăm și la Arad investițiile în transportul în comun. După ce am sprijinit achiziția de autobuze și tramvaie, atât prin Regio POR 2014-2020, cât și prin Programul Regional Vest, acum vom investi în modernizarealiniei aferentă buclei de întoarcere a tramvaielor din zona Făt-Frumos și în amenajarea zonei adiacente, inclusiv a carosabilului, trotuarelor și stațiilor de tramvai.

Proiectul are ca beneficiar Primăria Municipiului Arad și are o valoare totală de peste 2,6 milioane de euro, din care 1,8 milioane de euro sunt fonduri europene. Această investiție se va finaliza în 15 luni.

Poluarea generată de traficul auto este o problemă majoră în orașele aglomerate. De multe ori, oamenii ezită să renunțe la mașina personală, în mare parte din cauza lipsei unor alternative viabile. Prin aceste proiecte, dorim să-i convingem să aleagă transportul public sau bicicleta. De aceea, investim în mijloace de transport ecologice care oferă cetățenilor o deplasare mai rapidă și confortabilă în oraș, cu sisteme de plată și informare digitalizate, la standarde europene. De asemenea, continuăm să finanțăm amenajarea traseelor de piste de biciclete, pentru că și bicicleta este un mijloc de transport verde, care contribuie la reducerea traficului și a poluării“, a declarat Sorin Maxim, Directorul General al ADR Vest.

***

Regiunea Vest beneficiază de fonduri europene în valoare de 1,18 miliarde euro prin Programul Regional Vest 2021-2027, pentru investiții care sprijină creșterea economică, dezvoltarea durabilă și îmbunătățirea calității vieții locuitorilor săi.

Primăriile mai pot depune proiecte în cadrul apelului competitiv aferent priorității 4 – Mobilitate urbană sustenabilă, până la data de 7 noiembrie 2024.

Lista proiectelor finanțate se regăsește pe site-ul web al programului, www.vest.ro, aici.

Pentru informaţii suplimentare, nu ezitați să ne contactaţi: tel. 0256-491.923, e-mail – [email protected].

Partajează această știre

Lasă un răspuns

Noutăți
Mica Publicitate