De marţi, 1 septembrie 2020, încep lucrările de modernizare, reabilitare și extindere a Școlii primare ,,Nicodim Ganea” cu clasele I-IV din comuna Bistra – Centru.
,,Vom începe curînd lucrările la această școală. Elevii și cadrele didactice au nevoie de condiții bune pentru desfășurarea actului educațional. Punerea în practică a proiectului a fost din păcate întârziată de obținerea acordurilor și avizelor necesare. Din cauza unor condiţii speciale impuse de Inspectoratul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă Alba pentru eliberarea avizului privind securitatea la incendiu, termenul pentru acest proiect s-a prelungit. De asemenea, am fost nevoiţi să construim şi un zid de protecţie în partea de nord a amplasamentului, în apropiere de locuinţa individuală existentă acolo iar de la Inspectoratul Judeţean în Construcţii Alba am primit acordul mai târziu decât ne așteptam. Însă acum am intrat în linie dreaptă și cred că ne vom încadra în graficul de lucrări și în funcție de cum va fi vremea”, afirmă primarul comunei Bistra, Traian Gligor.
Proiectul prevede extinderea corpului şcolii cu clădirea centralei termice, refacerea sistemului de încălzire, transformarea unei săli de clasă în grupuri sanitare pe sexe şi pentru persoane cu dizabilităţi, tâmplărie exterioară nouă, rampă de acces pentru persoanele cu dizabilități locomotorii, amenajarea exterioară a curții cu trotuare etc.
Proiectul „Reabilitare, modernizare și extindere Școala cu clasele I-IV, comuna Bistra”, subprogramul Modernizarea satului Românesc, domeniul: realizarea/extinderea/reabilitarea/modernizarea/dotarea unităților de învățământ preuniversitar, respective creșe, grădinițe, școli generale primare și gimnaziale, licee, colegii naționale, grupuri școlare, școli profesionale, școli postliceale, unități de învățământ special de stat, precum și alte unități de învățământ preuniversitar, înființate potrivit legii a primit finanțare prin Programul Național de Dezvoltare Locală.
Valoarea totală a acestei investiții este de 547.744,76 lei la care se adaugă și costurile suplimentare generate de condițiile de obținere a avizului de la ISU. De această investiție vor beneficia peste 120 de elevi și cadrele didactice care predau la acestă unitate de învățământ din comuna Bistra.