Intervenţii ale pompierilor hunedoreni la două incendii în localităţile Pogăneşti şi Lupeni

Miercuri dimineață, la ora 6.00, pompierii Detașamentului Petroșani au intervenit pentru stingerea unui puternic incendiu izbucnit la acoperișul unui bloc cu 2 etaje din municipiul Lupeni.

Arderea a fost generalizată, pe o suprafață de câteva zeci de metri pătrați, iar intervenția pompierilor militari a limitat extinderea focului la acoperișul altor 2 scări ale imobilului.

Totodată, pentru a fi puse în siguranță, au fost evacuați 20 locatari iar alți 10 s-au autoevacuat. Nicio persoană nu a avut nevoie de îngrijiri medicale.

Intervenția a fost complexă, cele 3 echipaje de pompieri au acționat cu 2 autospeciale de stingere cu apă și spumă de capacitate mare și cu o autoscară, iar la locul incendiului s-au aflat, totodată, două ambulanțe SMURD și una a Serviciului de Ambulanță Județean.

După aproximativ 90 de minute incendiul a fost lichidat, iar echipajele aflate la fața locului au acționat pentru înlăturarea efectelor negative rezultate în urma distrugerilor provocate de flăcări. Cauza probabilă a fost scurtcircuit produs la rețeaua electrică a imobilului.

***

Un alt incendiu a izbucnit, marţi seară, la o gospodărie din localitatea Pogănești, comuna Zam.

Pompierii Secției Ilia au intervenit au intervenit de urgență cu 2 echipaje de stingere și un echipaj SMURD, au localizat incendiul și au oprit propagarea flăcărilor la o casă aflată în apropiere.

Din fericire, nu au fost victime. Au ars șura și bucătăria de vară pe o suprafață de peste 150 mp, ambele construite din lemn.

Pentru că în zona de intervenție a pompierilor nu existau surse de apă, hidranți sau surse naturale de alimentare, la stingerea incendiului a fost direcționat în sprijin un echipaj din cadrul Gărzii de Intervenție Dobra cu o autospecială de stingere de capacitate mare deservită de 3 subofițeri și un soldat.

Din primele constatări, incendiul a fost cauzat de un scurtcircuit la instalația electrică.

Partajează această știre

Lasă un răspuns