În cursul după-amiezii zilei de miercuri, 22 mai 2019, la Primăria Municipiului Deva a avut loc o întrevedere între reprezentanţi ai municipalităţii devene şi oficiali ai Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, ai Consulatului Germaniei la Sibiu şi ai Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania).
Delegaţia a fost condusă de către domnul Hans Erich Tischler, Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu. Alături de domnia sa, au mai fost prezenţi domnul Sebastian Mertz, Director General al Camerei de Comerț și Industrie Româno–Germană; doamna Swantje Kortemeyer, Șefa Secției Economice și Comerciale a Ambasadei Republicii Federale Germania la București; doamna Ruxandra Dumitrescu, Director al Departamentului Consiliere Piață AHK Romania, şi doamna Anca Hociotă, Director Departament Membri și Formare Profesională AHK Romania.
Principalele direcţii de discuţie s-au orientat înspre eventuale posibilităţi de colaborare pe teme precum formarea profesională şi învăţământul dual, colaborări între firme şi promovarea municipiului Deva ca o locaţie investiţională către potenţiali investitori germani.
Deschiderea Primăriei Municipiului Deva către astfel de iniţiative a fost evidenţiată de către viceprimarul Municipiului Deva, domnul Ferdinand Zoltan Pogocsan, acesta subliniind faptul că municipalitatea deveană se implică activ în sprijinirea învățământului profesional dual, alături de agenții economici din localitate, Inspectoratul Școlar Județean și instituțiile de învățământ cu profil tehnic din Deva, respectiv Liceul Tehnologic “Transilvania“, Liceul Tehnologic Energetic “Dragomir Hurmuzescu”, Liceul Tehnologic “Grigore Moisil” și Liceul Teoretic “Teglaș Gabor“. Municipalitatea promovează învățământul profesional și dual către agenții economici care își desfășoară activitatea în Deva, dar și către potențialii investitori, totul în scopul creșterii atractivității către aceștia.
De asemenea, prezentă la întrevedere, doamna Mate Marta – inspector școlar general adjunct al Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, a dezvoltat aspecte privind caravana de informare a inspectoratului, intitulată „Ai șansa să-ți alegi calea spre o carieră care ți se potrivește”, iniţiativă ce are două componente de interes major: promovarea învățământului profesional și tehnic hunedorean și reducerea și prevenirea părăsirii timpurii a școlii.
Domnul Hans Erich Tischler, Consulul Republicii Federale Germania la Sibiu, a mai efectuat o vizită oficială la Primăria Municipiului Deva în toamna anului 2017. Prin prezenţa domniei sale, din nou, la Deva, acesta a dorit să sublinieze sprijinul pe care municipalitatea deveană îl are în demersurile sale de a atrage noi investiţii din partea diplomaţilor germani şi, totodată, să evidenţieze deschiderea investitorilor cu capital german către această zonă.
Tematica formării profesionale şi a învăţământului dual a fost dezvoltată şi de către domnul Sebastian Mertz, Directorul General al Camerei de Comerț și Industrie Româno–Germană. Acesta a punctat elementele cheie pe care un investitor german le caută atunci când doreşte să facă o nouă investiţie, respectiv forţa de muncă pregătită şi calificată, infrastructura rutieră şi feroviară, sprijinul din partea autorităţilor publice locale pentru proiectul de investiţie, precum şi implicarea şi deschiderea locală spre formarea profesională şi tehnică.
Domnul Adrian Nicolae David, Consilier al Primarului Municipiului Deva, a punctat aspecte ce ţin de dezvoltarea urbană a Municipiului Deva, atragerea de fonduri europene şi proiectele de viitor ale Primăriei Municipiului Deva.
Primăria Municipiului Deva a primit asigurări din partea Ambasadei Republicii Federale Germania la Bucureşti, a Consulatului Germaniei la Sibiu şi a Camerei de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania) în ceea ce priveşte sprijinul pentru proiectele de dezvoltare locală şi atragerea de investitori.
Camera de Comerţ şi Industrie Româno-Germană (AHK Romania) reprezintă oficial economia germană în România. În calitate de Cameră bilaterală şi organizaţie de membri, ea reprezintă interesele firmelor româneşti şi germane, cât şi pe cele ale membrilor în faţa autorităţilor publice, fiind astfel un actor central în dezvoltarea relaţiilor economice româno-germane. AHK Romania a fost înfiinţată oficial în septembrie 2002 şi, la ora actuală, numără peste 580 de membri.