ÎNTÂLNIREA DE SÂMBĂTĂ. 90 de minute de creativitate pentru copiii din cartierul Grigorescu

13 copii, cu vârste între 3 și 12 ani, din cartierul Nicolae Grigorescu, din Deva, au fost prezenți, sâmbătă, 1 octombrie 2022, la obișnuita întâlnire organizată de Crucea Roșie Deva și Direcția de Asistență Socială Deva, la Adăpostul de urgență pe timp de noapte.

Pentru 90 de minute, sala de mese de la parterul Adăpostului s-a transformat într-un adevărat atelier de creație, pe o temă dată – toamna.

Copiii au fost împărțiți în două echipe și și-au petrecut jumătate din timpul întâlnirii construind „Umbrela toamnei”. Practic – o umbrelă decorată din belșug cu frunze de diferite forme și mărimi.

Materialele necesare au fost puse la dispoziție de voluntarii Crucii Roșii.  Copiii s-au dovedit interesați de meșteșug. Au ales cele mai frumoase frunze și le-au găsit locul potrivit pe suprafața umbrelei. Ca să dureze mai mult, le-au lipit cu aracet.

Fiecare participant a dorit să decoreze câte o porțiune a umbrelei, după cum i-a dictat imaginația și în funcție de abilitățile creative. Rezultatul însă i-a impresionat pe toți.

Mulțumiți de ceea ce a ieșit din mâinile lor, copiii și-au trecut umbrelele de la unul la altul, expunându-le apoi într-un colț al sălii.

A doua parte a întâlnirii de sâmbătă a fost dedicată desenului. Tema a fost aceeași, dar fiecare copil și-a imaginat toamna în felul lui.

Pentru unii, anotimpul a însemnat copaci cu frunze de toate culorile, iar pentru alții, peisaje cu copii, curcubee și baloane colorate. Chiar și cei mai mici desenatori au reușit să schițeze câte ceva, învățați de de voluntari cum să țină corect între degete creioanele colorate.

La final, fiecare copil și-a scris numele pe desen, iar cele mai frumoase creații au fost dăruite voluntarilor Crucii Roșii – de dragul timpului petrecut împreună. 

Acțiunea de sâmbătă s-a derulat sub genericul „Educația: o responsabilitate colectivă” și face parte din seria activităților pe care Direcția de Asistență Socială Deva și Crucea Roșie Deva le organizează, de două ori pe lună, pentru copiii care locuiesc în blocurile sociale din cartierul Nicolae Grigorescu.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns