Așa cum face în fiecare an, și în miezul lunii ianuarie 2024, la 15 ianuarie, de ziua lui Eminescu, Ziua Culturii Naționale, Biblioteca Județeană „Ovid Densusianu” Hunedoara – Deva, cu sprijinul Consiliului Județean Hunedoara, i-a invitat pe toți iubitorii de poezie, pe toți cei care îl prețuiesc pe marele nostru poet să ia parte la suita de manifestări organizate pentru a-i cinsti memoria.
Și în acest an, toți cei care iubesc, cunosc și respectă creația lui Mihai Eminescu, cei care îi iubesc versul fără pereche, s-au întâlnit la locul devenit de acum tradițional: statuia poetului din Parcul Cetății. Vers și muzică au răsunat și în acest 15 ianuarie lângă statuia poetului nostru național.
Anul acesta, cea de-a XV-a ediție a manifestării Eminesciana am situat-o sub genericul Eminescu sau infinitul poeziei, un citat preluat dintr-un studiu al criticului literar Garabet Ibrăileanu. Acesta compară senzația de infinit, de nesfârșire pe care o generează muzica de aleasă calitate cu bucuria pe care o trăim atunci când citim, când auzim o poezie scrisă de Mihai Eminescu. Această bucurie fără margini se face simțită de aproape 150 de ani, de când pe cerul literaturii române a apărut și strălucește astrul numit Mihai Eminescu.
Ca întotdeauna, momentele artistice oferite celor prezenți la omagierea lui Eminescu de către artiști plini de har și sensibilitate au fost de un înalt nivel, pătrunse de o emoționantă simțire.
În prima parte a zilei, la statuia lui Eminescu din Parcul Municipal „Cetate” Deva, manifestările au fost deschise de managerul bibliotecii județene, care a salutat prezența la acest eveniment a președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, a administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, a reprezentanților instituțiilor de cultură și de învățământ devene, a scriitorilor hunedoreni, a elevilor și a tuturor participanților la eveniment. Conducerea Consiliului Județean Hunedoara a ținut să onoreze așa cum se cuvine, cu respect și prețuire, memoria marelui nostru poet și a împărtășit împreună cu noi toți emoția acestor momente speciale. Suntem recunoscători Consiliului Județean Hunedoara, președintelui Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor, și administratorului public al Consiliului Județean Hunedoara, Costel Avram, pentru sprijinul permanent pe care îl acordă instituției noastre, pentru faptul că sunt interesați de activitățile noastre culturale și înțeleg importanța tot mai mare pe care o are biblioteca publică în viața comunității.
Prietenii noștri de la Oradea, membrii Fundației Rock Filarmonica, ne-au prezentat momentul intitulat „Sonetul muzical eminescian” – în interpretarea artiștilor Florian Chelu Madeva, Alexandrina Chelu-Schorr și Florin Petroniu Avram, care a inclus sonete eminesciene ilustrate muzical cu talent și sensibilitate. Sonetele marelui nostru poet au fost așezate pe muzică de muzicianul și compozitorul Florian Chelu Madeva, în cadrul unui proiect inedit, de o incontestabilă valoare artistică. Au fost prezentate câteva dintre cele mai frumoase sonete muzicale eminesciene, mai ales cele mai puțin cunoscute, inclusiv satirice.
„Doina, dorul și sufletul românesc transpuse în cântec” a fost genericul următorului număr artistic susținut de mult îndrăgitul artist, solistul vocal Cristian Fodor. Fiecare cântec pe care l-a interpretat ne-a adus bucurie și emoție în suflet prin trăirea extraordinară cu care a tălmăcit minunatele versuri eminesciene cu vocea lui caldă, profundă, cultivată.
Întâlnirea din parc s-a încheiat cu depunerea de flori la statuia lui Mihai Eminescu.
În continuare la Sala de Lectură a bibliotecii, o serie de poeți cunoscuți și îndrăgiți, prieteni vechi ai bibliotecii noastre, Camelia Ardelean, Marioara Ardelean, Andrei Caucar, Nicolae Crepcia, Ianina-Ulpia Cupșan Morar, Valentin David, Viorica Dobocan, Dumitru Dumitrescu, Dorel Neamțu, Doina Nelega, Dorin Olariu, Carmen Pinte, Paulina Popa, Maria Sângerean-Sibioara, Dumitru Tâlvescu, Ana Tricu, Victor Vaida, Ioan Vasiu, au susținut un recital de poezie.
La Sala „Europa” din cadrul Inspectoratului Școlar Județean Hunedoara, s-a desfășurat concursul intitulat „Eminescu – Muntele fără poteci”, între elevii de la colegiile și liceele din Deva pe subiecte legate de viața și creația marelui nostru poet.
La concurs au luat parte elevi de la colegiile și liceele din Deva: Colegiul Național „Decebal”, Colegiul Național Pedagogic „Regina Maria”, Liceul cu Program Sportiv „Cetate”, Liceul de Arte „Sigismund Toduță”, Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”, Liceul Tehnologic „Transilvania”, Liceul Tehnologic Energetic „Dragomir Hurmuzescu”.
Echipelor de elevi li s-au adresat întrebări legate de viața, opera și receptarea lui Eminescu. Juriul concursului a fost format din: Ioan Sebastian Bara, managerul bibliotecii județene, Diana Ferencz, bibliotecară, Camelia Mestecănean, bibliotecară și Mihaela Țoța, bibliotecară. După verificarea răspunsurilor, au fost declarate câștigătoare următoarele echipe, aparținând colegiilor/liceelor din Deva:
Locul I: Colegiul Național „Decebal”,
Locul II: Liceul Tehnologic „Transilvania”,
Locul III: Liceul Tehnologic „Grigore Moisil”.
Câștigătorilor li s-au oferit diplome, trofee și cărți din partea bibliotecii județene, iar fiecare elev concurent a primit câte o diplomă de participare și cărți.
De asemenea, în incinta bibliotecii, la Sala de Lectură, a fost organizată expoziție de carte din opera lui Mihai Eminescu, zecile de volume din patrimoniul bibliotecii fiind o dovadă a aprecierii de care creația lui Eminescu s-a bucurat întotdeauna, indiferent de vremuri.
Ne-a bucurat prezența, pe durata întregului program, a prietenilor dintotdeauna, a scriitorilor – poeți și prozatori, jurnaliști și alți oameni de cultură – care mereu au fost alături de biblioteca noastră pe care au simțit-o și o simt, pe bună dreptate, ca pe a doua lor casă.
Au fost alături de noi dascălii, profesorii care au știut întotdeauna să sădească în sufletele elevilor dragostea pentru literatura română, pentru creația marilor noștri scriitori, pentru Eminescu în primul rând. Merită întreaga noastră prețuire și recunoștință.
Numărul mare de participanți la acest eveniment evocator al lui Mihai Eminescu ne-a întărit din nou convingerea că Poetul e nemuritor și va rămâne veșnic în inimile românilor de pretutindeni.
Cu deosebită considerație,
Manager,
Ioan Sebastian Bara