În contextul informațiilor vehiculate în spațiul public cu privire la situația generată de decizia prin care Spitalul Municipal “Dr. A. Simionescu” Hunedoara a fost declarat unitate medicală COVID-19, prefectul județului Hunedoara, Călin-Petru Marian, face – pentru corecta informare a opiniei publice – următoarele precizări:
Decizia menționată are la bază evoluția dramatică a numărului de cazuri confirmate COVID-19 în județul Hunedoara. În ciuda eforturilor depuse de întreg personalul medical, de autoritățile locale, veștile nu sunt deloc bune. Ca reprezentant al Guvernului în teritoriu, prefectul are OBLIGAȚIA de a acționa cu fermitate. Iar fermitate, în acest caz, înseamnă să punem la dispoziția semenilor noștri, loviți de această cruntă pandemie, toate capacitățile necesare. Nu avem de ales, pentru că nici boala nu alege.
Consultările cu specialiștii din domeniul medical au dus la concluzia că, la acest moment, este imperios necesară implicarea directă a unității medicale menționate. Întărim astfel capacitatea de a trata pacienții, spitalul din Hunedoara fiind utilat corespunzător, dar și deservit de personal suficient și bine pregătit.
Întreg personalul medical din județ, oameni cărora le mulțumesc în numele hunedorenilor, este implicat direct în această luptă pentru că avem spitale suport COVID-19 în toate zonele județului.
Prefectul județului Hunedoara atrage atenția că răspândirea de informații false în contextul actual reprezintă un act iresponsabil, pedepsit de legile în vigoare, arătând că va cere organelor statului sancționarea cu celeritate a oricăror asemenea ieșiri necontrolate, menite să inducă teamă în rândul populației.
Locuitorii municipiului Hunedoara și ai localităților limitrofe nu rămân fără asistență medicală de specialitate, indiferent de afecțiunile de care suferă. Secțiile de oncologie, dializă precum și Policlinica din localitate rămân în continuare la dispoziția cetățenilor, iar Spitalul Județean de Urgență Hunedoara – Deva are capacitatea de a prelua imediat orice pacient care nu ar putea fi tratat la Hunedoara, necesitând investigații suplimentare sau tratament de specialitate. Nu îngrădim accesul la sănătate, ci ne asigurăm că putem trata cazurile de COVID-19, așa cum ne cere contextul actual.
Nu ridicăm ziduri în jurul spitalului din Hunedoara, ci luptăm cu toate efectivele împotriva pandemiei!
Prefectul județului Hunedoara condamnă cu fermitate faptul că la acest moment, cetățenii sunt învrăjbiți împotriva semenilor lor aflați în suferință.