Întâlnire între reprezentanţi ai minerilor pensionari şi prefectul judeţului

La sediul din Petroşani al Ligii Pensionarilor Mineri a avut loc o întâlnire între reprezentanţi ai minerilor pensionari şi prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă.

Prefectul judeţului a fost prezent în Valea Jiului, împreună cu subprefectul Dorel Ovidiu Bretean, în urma invitaţiei sosită din partea domnului Ion Hortopan, preşedintele Ligii, care a dorit să prezinte problemele pensionarilor şi modul în care statul român îi poate ajuta pentru rezolvarea acestora.

Potrivit reprezentanţilor pensionarilor mineri, ar trebui rezolvate problemele legate de recalcularea pensiilor, creşterea valorii punctului de pensie, de stabilirea vechimii în muncă şi cele referitoare la reacordarea facilităţilor privind subvenţia la plata căldurii, de care au beneficiat până la finele anului 2018.

De asemenea, cei prezenţi au discutat cu prefectul judeţului despre situaţia socio-economică actuală din Valea Jiului , în general şi despre posibilitatea stabilirii unui program zonal pentru extinderea  reţelei de termoficare, în special.

Pensionarii mineri îşi doresc ca activitatea minelor şi a termocentralei Paroşeni, să continue şi  să fie în atenţia autorităţilor locale şi naţionale, fiind cel mai important agent economic din judeţ.

Prefectul judeţului Hunedoara, Vasilică Potecă, le-a transmis liderilor pensionarilor că va face tot ce este posibil din punct de vedere instituţional, pentru ca solicitările să poată fi rezolvate. Pe lângă unele măsuri care pot fi luate la nivel judeţean sau local, va fi transmisă atât Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale cât şi Ministerului Energiei şi Mediului de Afaceri o informare care cuprinde toate cerinţele Consiliului de Coordonare şi Conducere a Ligii Pensionarilor Mineri din Valea Jiului şi soluţiile pe care liderii ligii le propun guvernului pentru rezolvarea acestora.

Partajează această știre

Lasă un răspuns