Întâlnire de lucru Universitatea din Petroșani – Mecanismul pentru o Tranziție Justă

La Universitatea Petroșani, în Sala Senatului, a avut loc astăzi o întâlnire de lucru între conducerea Instituției Prefectului – Județul Hunedoara și reprezentanți ai organizațiilor civice implicate în constituirea „Asociației pentru Dezvoltare Integrată a Văii Jiului”.

    Temele abordate au fost referitoare la Mecanismul pentru Tranziție Justă și la constituirea I.T.I (Investiții Teritoriale Integrate), ca formă de guvernanță pentru accesarea fondurilor europene în vederea aplicării Strategiei de Dezvoltare și a Planului de acțiuni pentru Valea Jiului, aferent  tranziției de la cărbune. 

    Pentru a participa la discuțiile inițiate de prefectul județului, Călin Petru Marian, au fost prezenți primarul municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi, rectorul Universității, Radu Sorin, iar din partea ONG-urilor au participat Adina Vințan („Valea Jiului Development Society Project”), Daniel Benea („Comitetul de Inițiativă Valea Jiului”) și Alexandru Kelemen („Autism Helping Hands”).

Din echipa Instituției Prefectului au mai făcut parte subprefectul Lorincz Szell și secretarul general al prefecturii, Marius Munteanu.

    Scopul întâlnirii de la Petroșani a fost identificarea principalelor probleme constatate până acum dar și a soluțiilor care să ducă la  accelerarea procesului de constituire a organismelor de interfață  necesare procesului de accesare a fondurilor europene pe cele două paliere: funcționarea Mecanismului pentru o tranziție justă și aplicarea măsurilor prevăzute în Strategia de Dezvoltare Economică, Socială și de Mediu a Văii Jiului.

    Prefectul județului, Călin Petru Marian, a declarat că se va implica în centralizarea ideilor și propunerilor concrete venite din partea societății civile și a mediului de afaceri și le va transmite decidenților din instituțiile implicate, pentru a crește ritmul parcurgerii etapelor de înființare a organismelor hunedorene cu activitate în accesarea fondurilor europene.

„Instituția Prefectului va avea un rol activ în crearea mecanismului de accesare de fonduri europene pentru zonă, având în vedere impactul maxim pe care implementarea proiectelor finanțate de Uniunea Europeană  trebuie sa-l producă asupra dezvoltării zonei și, mai ales, să răspundă așteptărilor populației din cele 6 orașe ale Văii Jiului.”- le-a transmis celor prezenți prefectul Călin Petru Marian.

Partajează această știre

Lasă un răspuns