Ieri, la sediul Primăriei Municipiului Deva, a avut loc o nouă întâlnire cu proprietarii de clădiri din Centrul Istoric al Devei, ale căror fațade vor intra în reabilitare.
Alături de proprietarii acestor imobile, la întâlnire au participat Primarul Municipiului Deva, domnul Florin Oancea, Administratorul Public al Municipiului Deva, domnul Traian Berbeceanu, Secretarul Municipiului, doamna Doris Visirin, Arhitectul șef, domnul Mihai Ionescu, reprezentantul Direcției Județene pentru Cultură, domnul Paul Kladni, funcționari din aparatul de specialitate al primarului și reprezentanți ai unor firme specializate în execuția de lucrări la clădirile istorice.
În cadrul întâlnirii, proprietarilor le-au fost prezentate imobilele ale căror fațade necesită reparații și pașii care urmează a fi făcuți pentru reabilitare. Momentan, este în lucru „Programul multi-anual pentru reabilitarea structurală arhitecturală a anvelopei clădirilor” și Regulamentul de intervenție eferent acestuia. După ce aceste documente vor puse în dezbatere publică pe site-ul primăriei, ele vor fi propuse spre adoptare consilierilor locali.De asemenea, s-a convenit ca după parcurgerea acestor etape, proprietarii să contracteze lucrările ce trebuie efectuate, astfel încât reabilitarea Centrului Istoric al Devei să se deruleze în paralele cu reabilitarea fațadelor clădirilor din zona Strada 1 Decembrie 1918 – Piața Unirii, zonă protejată istoric.
Pe tot parcursul derulării acestui proiect, atât Primăria Municipiului Deva, cât și Direcția Județeană Pentru Cultură Hunedoara, prin Compartimentul Patrimoniu Cultural Național Mobil și Imaterial, vor oferi suport tehnic proprietarilor imobilelor ale căror fațade fac obiectul reabilitării.