Întâlnire cu participanții la Festivalul Internațional de Folclor ,,Carpatica Deva” 2022

M-am întâlnit astăzi, împreună cu Traian Berbeceanu, administratorul public al municipiului Deva, cu Aura Lasconi, consilier local și cu Emilia Rodica Pleșa, directorul Palatului Copiilor Deva, cu reprezentanții ansamblurilor folclorice sosite la Deva pentru a participa la Festivalul Internațional de Folclor ,,Carpatica – Deva”.

Festivalul reunește la a XXI-a ediție, ansambluri folclorice din Bulgaria, Macedonia de Nord, Serbia și județele: Arad, Caraș-Severin, Cluj, Iași, Maramureș, Timiș și Hunedoara, aproximativ 250 de dansatori, soliști de muzică populară și instrumentiști.

I-am felicitat pentru ceea ce fac, pentru promovarea culturii și tradițiilor unice a fiecărei națiuni și i-am asigurat încă o dată de susținerea mea și a administrației publice locale.

Primăria Municipiului Deva, alături de Palatul Copiilor este partener în organizarea acestui eveniment.

Deschiderea festivalului va avea loc astăzi, 17 iunie 2022, la ora 17:00, pe platoul din fața Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva și va debuta cu parada portului popular.

Apoi ne vom putea bucura împreună de dansuri și cântece populare specifice fiecărei țări participante, pe platoul din fața Centrului Cultural ,,Drăgan Muntean” Deva.

Vă așteptăm cu drag la acest eveniment cultural.

Nicolae-Florin Oancea

Primarul Municipiului Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns