Imediat după ce, marți, 27 decembrie 2022, Mass Global Energy a devenit proprietarul Termocentralei Mintia, condițiile fiind îndeplinite și tranzacția finalizată, conducerea companiei și-a manifestat dorința de a avea o întrevedere cu președintele Consiliului Județean Hunedoara, Laurențiu Nistor.
Noii proprietari ai Termocentralei Mintia l-au asigurat pe președintele CJ Hunedoara că, în termen de 18 luni de la semnarea autorizației, termocentrala va trece printr-un proces amplu de dezvoltare ce implică investiții de peste 1 miliard de euro, locuri noi de muncă și o producție care ar putea ajunge până la 1.700 MW.
Tranzacția finalizată marţi este una dintre cele mai importante pentru sectorul energetic românesc, în special pentru zona de nord-vest a țării și totodată cea mai mare tranzacție din insolvență de anul acesta.
Licitația publică a avut loc în data de 26.08.2022, pentru care s-a înscris și participat un singur ofertant, societatea Mass Global Energy Rom. Compania a achitat garanția de participare la licitație de 10.000.000 euro. Conform procedurilor legale, termenii tranzacției au fost stabiliți și aprobați de adunarea creditorilor prin intermediul Caietului de sarcini privind valorificarea activului și au fost agreați prin procesul-verbal de licitație. Termenul de plată al prețului integral, aprobat de către creditorii a fost de 120 zile de la data la care a avut loc licitația.
Ministerul Energiei, în calitate de acționar, a impus câteva condiții investitorului cu scopul de a relansa producția de energie în Mintia. CNTEE Transelectrica SA și SNTGN Transgaz SA au acordat avizele și autorizațiile necesare pentru demararea investițiilor.
Biroul de presă al Consiliului Județean Hunedoara