Reșița. Totul era verde în jur, iar freamătul naturii te inspira la bucuria de a fi, de a trăi și simți.
Pe fondul prospețimii acestui anotimp, librăria „Semn de carte” a fost gazdă ospitalieră unui inedit eveniment cultural-jurnalistic, intitulat parcă metaforic „Întâlnire colegială, de suflet”, organizator fiind Filiala UZPR Caraș-Severin „Ștefan Naciu” (președinte Oana GLĂVAN).
Au participat membrii UZPR, emoțiile acestora simțindu-se, împărtășindu-se, printre invitați consemnând și prezența cunoscutului jurnalist hunedorean Cornel POENAR – fondatorul și directorul săptămânalului „Accent Media”.
După audierea Imnului jurnaliștilor și prezentarea de către scriitorul și jurnalistul Gheorghe JURMA a dorinței de realizare a istoriei presei din Banat, Doru Dinu GLĂVAN, în calitatea sa de președinte al UZPR, a prezentat cele mai semnificative activități ale Uniunii, desfășurate sub genericul „Împreună scriem istoria clipei”. A mai punctat faptul că într-o autentică sărbătoare jurnalistică, cu ocazia Centenarului UZPR s-a dezvăluit o placă memorială în locul unde s-a constituit prima uniune de breaslă a jurnaliștilor.
Apreciat a fost apelul către cei care practică meseria de jurnalist și anume: să fie mereu împreună, uniți, reprezentând cu cinste o presă care să aducă servicii societății românești, pentru o viață mai bună a cetățenilor.
Cu această ocazie s-au acordat din partea UZPR Diplome de excelență jurnaliștilor Gheorghe JURMA, Erwin Josef ȚIGLA, Cornelia DUCA și Mihai ANGHEL, directorul studioului regional de radio Timișoara, pentru activitate dedicată celui mai important eveniment omagial al istoriei noastre, Centenarul Marii Uniri.
O asemenea diplomă s-a oferit și hunedoreanului prof. Ioan VLAD, aceasta pe fondul în care a implementat proiectul „A patriei cinstire, uniți sub tricolor” – finanțat de Primăria și Consiliul local Hunedoara, a organizat concursul de jurnalism „Mândria de a fi român” și a inițiat plantarea în curtea Bisericii ortodoxe din satul Cinciș-Cerna a unui stejar sub genericul „Stejarul Marii Uniri”.
Un moment aparte l-a constituit înmânarea de către jurnalistul Cornel POENAR atât Filialei UZPR Caraș-Severin, cât și președintelui UZPR, Doru Dinu GLĂVAN, a „Diplomei de excelență” a săptămânalului „Accent Media” pentru activitate jurnalistică deosebită pe tărâmul presei profesioniste.
Activitatea s-a finalizat cu o interesantă intervenție a lui Cornel POENAR, mult apreciată de auditoriu și din care am spicuit: „Jurnalismul înseamnă o meserie frumoasă și incitantă, solicitantă, care cere efort și pasiune. Fiecare dintre noi trebuie să fim model profesional de comportare jurnalistică cu accent pe conștiință și calitatea muncii. Jurnalistul trebuie să aibă puterea și voința de a-și păstra echilibrul între decență și audiență, făcându-și meseria cu pasiune, credință, vocație și sacrificiu”.
… Așadar, activitatea de la librăria „Semn de carte” – ne-a declarat în exclusivitate ing. Constantin VLAICU – redactorul șef al revistei „Vestea” s-a dovedit o întâlnire de suflet, căldură și entuziasm a colegilor din breaslă, animați de aceeași calitate comună – vocația și care a coagulat emoția revederii, a depănării de amintiri și a unei bune dispoziții în jurul președintelui UZPR – Doru Dinu GLĂVAN.
Georgeta-Ileana Cizmaș