Insule ecologice digitalizate supraterane pentru o mai bună colectare selectivă a deșeurilor în municipiul Deva

Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, în calitate de coordonator de reforme a lansat procedura de achiziție la nivel centralizat pentru furnizarea de insule ecologice digitalizate pentru colectarea inteligentă a deșeurilor. Procedura se află în faza de evaluare calificare și tehnică.

Reamintim că municipiul Deva a câștigat finanțare pentru 93 de insule ecologice digitalizate (Insula Tip 1 – 48 bucăți / Insula Tip 2 – 45 bucăți) care vor înlocui în cea mai mare parte actualele platforme de colectare a gunoiului menajer, urmând a fi amplasate în aceleași locații, dar și în altele noi. Pentru fiecare insulă ecologică digitalizată va fi asigurat un număr de 200 de cartele de acces.

Insula Tip 1: Insulă supraterană încasetată cu 5 containere de câte 1.1 metri cubi (mc) pentru toate cele 5 fracţii:

– Biodegradabil;

– Rezidual;

– Sticlă;

– Plastic şi metal;

– Hârtie şi carton.

Insula Tip 2: Insulă supraterană compusă din 5 containere supraterane staţionare, proiectate şi fabricate conform standardelor europene în vigoare, cu următoarele capacităţi pentru cele 5 fracţii:

– Biodegradabil: între 2 mc şi 3 mc; Rezidual: între 2 mc şi 3 mc;

– Sticlă: între 2 mc şi 3 mc;

– Plastic şi metal: între 3 mc şi 5 mc;

– Hârtie şi carton: între 3 mc şi 5 mc.

Prin intermediul acestei măsuri vor fi sprijinite activităţi/acţiuni specifice pentru înfiinţarea şi dotarea de insule ecologice digitalizate (ansamblu de containere), pentru următoarele fluxuri de deşeuri colectate separat: deşeuri de hârtie şi carton, deşeuri de plastic şi metal, deşeuri de sticlă, deşeuri biodegradabile, deşeuri reziduale, acţiuni specifice pentru dezvoltarea platformei software necesară operării insulelor ecologice digitalizate şi administratorii datelor, acţiuni specifice de promovare a investiţiilor, precum şi pentru promovarea principiului “plăteşte pentru cât arunci”.

Până la această dată, o parte dintre locațiile destinate amplasării insulelor ecologice digitalizate au fost deja amenajate. Locațiile noi fac obiectul unei investiții de amenajare a platformelor din bugetul local al UAT Municipiul Deva.

Această investiție pe fonduri europene aferente Planului Național de Redresare și Reziliență se realizează în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C3/S/I.1.B, pentru subinvestiția I1.B.”Construirea de insule ecologice digitalizate” la Deva.

Subinvestiția sprijină activități specifice pentru înființarea și dotarea cu insule ecologice digitalizate (ansamblu de containere), acțiuni specifice pentru dezvoltarea platformei software necesare operării insulelor ecologice digitalizate și administratorii datelor, nu în ultimul  rând, acțiuni specifice de promovare a investiției, precum și pentru promovarea principiului ,,plătește pentru cât arunci”, în funcție de deșeurile colectate separat: hârtie și carton, plastic și metal, sticlă, deșeuri biodegradabile și reziduale.

Valoarea totală a proiectului finanțat prin PNRR este de 8.939.371,04 lei (1.817.130 euro).

Perioada de implementare a proiectului nu va depăși data de 31 decembrie 2024.

Administrația publică locală caută permanent soluții cât mai civilizate, de dezvoltare a unui management eficient, prin suplimentarea capacităților de colectare separată, reutilizarea și valorificarea deșeurilor.

Biroul de presă al Primăriei Municipiului Deva

 

 

Partajează această știre

Lasă un răspuns