Instituţia Prefectului: Verificarea respectării măsurilor de carantină în satul Zam

Prefectul județului, Călin Petru Marian, a verificat astăzi respectarea măsurilor privind carantinarea în satul Zam din comuna hunedoreană Zam.

În localitate, la intersecțiile cu drumurile publice limitrofe, acționează echipe comune poliție – jandarmerie care verifică motivele intrării persoanelor în zona carantinată.

    Totodată, potrivit primarului comunei, Sorin Nistor, agenții economici și instituțiile publice din zonă, efectuează la fiecare 48 ore dezinfecția spațiilor unde își desfășoară activitatea, iar pe întreg teritoriul satului Zam sunt respectate măsurile luate prin hotărârile Comitetului Județean pentru Situații de Urgență Hunedoara.

 În comuna Zam, conform ultimelor informații primite de la Direcția de Sănătatea Publică, în ultimele 14 zile s-au înregistrat 29 de cazuri de persoane infectate cu SARS COV 2.  25 dintre acestea sunt nevaccinate împotriva „COVID 19”, pentru celelalte 4 cazuri formele de boală sunt ușoare.

   Reamintim că începând cu data de 2 octombrie, prin Ordinul Șefului Departamentului pentru Situații de Urgență, s-a instituit măsura carantinării zonale în satul Zam, având în vedere incidența de aproape 19 cazuri la 1000 locuitori, înregistrată la acea dată.

 Prefectul Călin Petru Marian, totodată președintele Comitetului Județean pentru Situații de Urgență, luând în considerare persistența unui număr ridicat de persoane infectate în județul Hunedoara, recomandă respectarea tuturor măsurilor de protecție sanitară și, mai ales, vaccinarea ca o măsură suplimentară și foarte importantă pentru a ne proteja împotriva diferitelor forme ale bolii cauzată de virusul SARS COV 2.

Partajează această știre

Lasă un răspuns