La Inspectoratul Școlar Județean Hunedoara, prefectul județului, Călin Petru Marian, a avut o întâlnire cu inspectorii școlari pentru a analiza rezultatele obținute în acest an la Evaluarea Națională și la Bacalaureat.
La discuții a participat și subprefectul LorinczSzell, iar din partea I.Ș.J. Hunedoara au fost prezenți Maria Ștefănie, Inspector General Școlar, împreună cu conducerea instituției și cu inspectorii pentru toate specialitățile de studiu.
Prefectul județului, Călin Petru Marian, le-a transmis participanților la discuții mulțumiri pentru buna organizarea a celor două mari examene naționale dar, totodată, s-a arătat îngrijorat de numărul mare de elevi care nu au promovat Bacalaureatul și de cel al absolvenților de clasa a 8-a care nu s-au prezentat la examen, din diferite motive.
„Pentru noi fiecare elev este important, indiferent că învață la oraș sau în comunele județului. Trebuie să ne concentrăm atenția pe eliminarea, pe cât posibil, a cauzelor care duc la abandonul școlar. De asemenea, cred că directorii școlilor generale sau ai liceelor cu rezultate foarte slabe ar trebui să-și asume această situație și să ia urgent măsuri pentru ca acest lucru să nu se mai întâmple. ” a spus prefectul Călin Petru Marian
În județul Hunedoara rata de promovabilitate a Bacalaureatului este de 73,8% (practic 588 elevi nu au reușit să obțină diploma), iar la Evaluarea Națională, 81,6% din numărul candidaților prezenți au obținut medii mai mari sau egale cu 5.
Informațiile prezentate la întâlnirea de astăzi mai arată că 188 de absolvenți ai clasei a 8-a nu s-au prezentat la examenele pentru a-și putea continua studiile.