INSP: 14 categorii de persoane trebuie să fie testate cu prioritate pentru coronavirus

Institutul Național de Sănătate Publică a actualizat definițiile de caz pentru Covid-19. Astfel, conform INSP, 14 categorii de persoane trebuie să fie testate cu prioritate pentru coronavirus.

Se recomandă, în continuare, testarea tuturor persoanelor cu simptome, inclusiv a celor vaccinate complet, cu două doze și la care au trecut minimum 10 zile de la a doua doză.

Persoane simptomatice trebuie testate în continuare cu prioritate. De asemenea, cei cu tuse, febră, scurtarea respirației sau alte semne de Covid 19 care au un rezultat negativ la testul rapid antigenic, trebuie sa confirme rezultatul printr-o testare PCR.

Contacții direcți ai cazurilor confirmate trebuie să facă test pentru coronavirus, dar și mai multe categorii de pacienţi asimptomatici cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital.

Echipele medicale care prelevă organe pentru transplant trebuie testate la fiecare două săptămâni, iar persoanele care se internează în centrele pentru vârstnici sau pentru persoane cu handicap trebuie să facă un test înainte de a ajunge la centru.

Institutul Național de Sănătate Publică recomandă testarea tuturor persoanelor cu simptome specifice Covid-19 , inclusiv a celor care au încheiat schema de vaccinare.

Lista integrală publicată de INSP:

– persoane simptomatice, inclusiv personal medico-sanitar și auxiliar, conform definiţiei de caz

– persoane simptomatice cu rezultat negativ la testul pentru antigenul SARS-CoV-2, efectuat în unități sanitare

– contacți direcți ai cazurilor confirmate

– pacienţi cu maximum 48 de ore înainte de procedura de transplant (asimptomatici) şi donatorii de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice înainte de donare; pacienți cu transplant de organe, ţesuturi şi celule stem hematopoietice aflați în tratament imunosupresor, înaintea fiecărei internări din perioada de monitorizare posttransplant – 2 teste la 24 de ore interval

– echipele medicale de prelevare a organelor pentru transplant care se deplasează de la centrul de transplant în centrele de prelevare – la fiecare 2 săptămâni

– pacienţi asimptomatici cu imunosupresie în contextul bolii sau indusă medicamentos, cu maximum 48 de ore înainte de internarea în spital

– pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie și/sau radioterapie, pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de chimioterapie – cu maximum 48 de ore înainte de fiecare cură,
respectiv de fiecare prezentare la spital pentru monitorizare, pacienți oncologici asimptomatici aflați în curs de radioterapie – înainte de prima ședință și apoi la 14 zile, până la terminarea curei

– pacienți oncologici asimptomatici înainte de intervenții operatorii sau manevre invazive, cu maxim 48 de ore înaintea intervenției/manoperei

– însoțitorii pacienților copii de la punctele 6., 7. și 8., precum și însoțitorii copiilor cu COVID-19

– pacienți hemodializaţi asimptomatici – de 2 ori pe lună, pacienți hemodializați asimptomatici contacţi cu caz confirmat, 2 testări la 6-7 zile interval între ele

– persoane instituționalizate asimptomatice, inclusiv pacienții cronici psihiatrici cu durata de internare care depășește o lună, la internare, persoane din penitenciare, la admiterea în unitate și ulterior cu frecvența menționată

– persoane instituționalizate asimptomatice, inclusiv pacienții cronici psihiatrici cu durata de internare care depășește o lună, la internare, persoane din penitenciare, la admiterea în unitate și ulterior cu frecvența menționată

– gravidele asimptomatice care se află în carantină / izolare la domiciliu sau au fost contact direct cu un caz confirmat – în ziua 14, dacă nu au devenit simptomatice

– personal medico-sanitar și auxiliar asimptomatic contact direct cu caz confirmat, în a 5-7 zi de la ultimul contact posibil infectant.

Partajează această știre

Lasă un răspuns