Înşelată cu 1000 de euro în faţa unei bănci din Hunedoara

Joi, 18 aprilie 2019, la sediul Poliției municipiului Hunedoara s-a prezentat o hunedoreancă în vârstă de 76 de ani, care a reclamat faptul că, la data de 17.04.2019, în timp ce se afla în fața sediului unei unităţi bancare din municipiul Hunedoara, având  intenția de a cumpăra 1.000 de euro, a fost abordată de un bărbat necunoscut, care s-a oferit să îi vândă 1.000 de euro, la un curs favorabil (de 4,6 lei/euro).

Femeia a fost de acord şi i-a înmânat acestuia 4.600 de lei, primind în schimb 20 de bancnote a câte 50 euro. La un moment dat, bărbatul a solicitat restituirea sumei respective şi, profitând de neatenția femeii, i-a restituit o altă sumă de bani, pe care hunedoreanca  nu a numărat-o decât în momentul în care a ajuns la domiciliu. Aşa a aflat femeia că a primit, în schimbul celor 4.600 de lei, o bancnotă de 50 euro și 27 bancnote de 1 leu.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de înşelăciune şi efectuează cercetări, în vederea identificării autorului faptei şi a recuperării prejudiciului.

***

Pentru a nu deveni victime ale acestui gen de infracţiuni, poliţiştii vă recomandă să vă adresaţi, pentru efectuarea de schimburi valutare, doar unităţilor autorizate în acest scop, să consultaţi cu atenţie cursul valutar afişat, să verificaţi cu atenţie suma primită la schimb şi să solicitaţi chitanţă pentru efectuarea operaţiunii. Nu aveţi încredere în „binevoitori”, oricât de avantajos pare a fi „cursul” oferit de aceştia.

Partajează această știre

Lasă un răspuns