Înscrieri pentru admitere la Centrul Teritorial din Deva al ASE București

Academia de Studii Economice București organizează sesiune de admitere la Centrul Teritorial din Deva (Piața Unirii, nr. 3), pentru studii universitare de licență Învățământ la Distanță, la Facultatea de Management.

Înscrierile vor avea loc în perioada 15-19 iulie 2019, în zilele lucrătoare, între orele 8:00-16:00. Admiterea se face prin concurs, pe baza mediei generale de admitere, calculată ca medie ponderată între media de la Bacalaureat (70%) și media anilor de studii (30%).

Taxa de înscriere este 125 de lei.

Taxa de școlarizare pentru anul universitar 2019-2020 este 3.500 de lei și poate fi achitată în două rate egale, astfel: 50% în perioada 24-26 iulie 2019, 50% în februarie 2020, la începutul semestrului al II-lea.

Actele necesare pentru înscriere sunt: dosar plic; diplomă de Bacalaureat (sau diplomă echivalentă cu aceasta) şi foaia matricolă (sau echivalenta acesteia) – în original; adeverinţă medicală tip; copie după cartea de identitate; copii legalizate după certificatul de naştere şi certificatul de căsătorie (dacă este cazul); două fotografii 3/4; dovada achitării taxei de înscriere şi declaraţie pe propria răspundere prin care candidatul se angajează că nu va urma simultan mai mult de două programe de studii universitare (se completează la sediul facultății).

Informaţii suplimentare se pot obţine la numerele de telefon 0772.168.483 și 0372.790.592 sau pe adresa de e-mail [email protected].

Partajează această știre

Lasă un răspuns