BĂRBAT DEPISTAT LA VOLAN CU O CONCENTRAȚIE DE 1,33 MG/L ALCOOL PUR ÎN AERUL EXPIRAT
Poliţia Oraşului Călan a fost sesizată, în data de 15 decembrie a.c., în jurul orei 17.30, cu privire la faptul că pe Aleea Școlii din localitate s-a produs un eveniment rutier.
Echipa operativă deplasată la fața locului a constatat că cele sesizate se confirmă, identificând un autoturism care a părăsit partea carosabilă, intrând într-un indicator rutier.
Potrivit primelor verificări, la volan s-a aflat un șofer de 41 de ani, domiciliat în orașul Călan. Polițiștii l-au supus testului alcoolscopic, aparatul etilotest indicând o valoare de 1,33 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească în vederea recoltării de probe biologice, pentru stabilirea cu exactitate a alcoolemiei.
ATENȚIE LA CONDIȚIILE DE DRUM!
Polițiștii fac cercetări în urma unui eveniment rutier în care au fost implicați cinci tineri.
Evenimentul rutier a avut loc în data de 14 decembrie a.c., orele 23:25, pe DJ 708, din direcția de mers Muncelu Mic spre Vețel.
Din primele verificări, la volan s-ar fi aflat un tânăr de 18 ani, din municipiul Deva.
Șoferul nu ar fi adaptat viteza de deplasare la condițiile de drum, înregistrându-se ceață, iar carosabilul fiind umed.
Conducătorul auto ar fi pierdut controlul direcției de deplasare, intrând pe sensul opus de mers, ulterior autoturismul răsturnându-se în afara părții carosabile.
În urma evenimentului rutier a rezultat vătămarea corporală a trei tineri de 18 și a unei persoane de 19 ani, toți pasageri în autovehicul.
Aceștia au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Deva, în vederea acordării de îngrijiri medicale.
S-A URCAT LA VOLAN, DEȘI NU AVEA PERMIS DE CONDUCERE
Un bărbat de 32 de ani este cercetat de polițiști după ce a fost depistat la volan fără a deține permis de conducere.
Bărbatul a fost oprit de polițiști la data de 14 decembrie a.c., ora 13:30, pe Calea Zarandului din municipiul Deva.
În urma verificărilor efectuate în bazele de date s-a stabilit că șoferul nu deține permis de conducere.
Polițiștii continuă verificările, în toate cauzele prezentate mai sus.