Polițiștii Biroului pentru Protecția Fondului Forestier și Piscicol și cei ai subunităților de poliție din județul Hunedoara au efectuat, la finalul săptămânii trecute, verificări privind modul de exploatare, transport, gestionare, depozitare și valorificare a materialului lemnos, de către diferite persoane fizice și juridice de pe raza județului.
Ca urmare a activităților de control, pentru încălcarea legislației silvice în vigoare, privind trasabilitatea materialului lemnos, polițiștii au aplicat 4 sancțiuni contravenționale în valoare de 16.000 de lei și au luat măsuri complementare de confiscare faptică a 20,679 mc material lemnos.
De asemenea, polițiștii au constatat două infracțiuni de tăiere fără drept și furt de arbori, iar pentru fapte prevăzute de alte acte normative cu incidență în domeniul silvic, au aplicat 17 sancțiuni contravenționale, în valoare de 3.400 de lei.
Acțiunile de control au beneficiat de spijinul reprezentaților Gărzii Forestiere Timișoara și a celor ai ocoalelor silvice din județ.