Indicele ROBOR la trei luni a crescut vineri la 6,43% pe an

Indicele ROBOR la 3 luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor de consum în lei cu dobândă variabilă, a crescut vineri la 6,43% pe an, de la 6,41% pe an, în şedinţa precedentă, conform datelor publicate de Banca Naţională a României (BNR).

La începutul anului trecut, indicele ROBOR la 3 luni era 3,02% pe an, iar la începutul acestui an urcase la 7,56%.

Indicele la 6 luni, utilizat în calculul dobânzilor la creditele ipotecare în lei cu dobândă variabilă, a urcat la 6,52%, de la 6,50% pe an, anterior, iar ROBOR la 12 luni a crescut la 6,68%, de la 6,66% pe an.

În ceea ce priveşte indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), reglementat de OUG 19/2019, acesta este de 5,94% pe an, fiind calculat ca medie aritmetică a ratelor de dobândă zilnice ale tranzacţiilor interbancare din trimestrul I 2023, în coborâre faţă de cel din trimestrul anterior, de 5,98%.

În luna mai 2019, a intrat în vigoare OUG 19/2019 care modifică modul în care este calculată rata pentru creditele în lei cu dobânda variabilă. Astfel, Ordonanţa 19/2019 a stabilit indicele de referinţă pentru creditele consumatorilor (IRCC), calculat trimestrial exclusiv pe baza tranzacţiilor interbancare.

Partajează această știre

Lasă un răspuns