Incompetența lui Ridzi mascată de consilierul de imagine Carmen Preda (Cosman)

Petroșaniul este departe de a fi un oraș european, iar lucrul acesta poate fi observat cu ușurință în mai toate cartierele sale! Sărăcia și mizeria sunt la ele acasă, iar strălucirea promisiunilor deșarte din campania electorală a dispărut odată cu finalul acesteia! 

Ba, ca să fim corecți până la capăt, una dintre promisiuni s-a împlinit. Partizana lui Ridzi din campania electorală, jurnalista Carmen Preda (fostă Cosman) a fost angajată la primărie, unde se ocupă imaginea instituției și a primarului municipiului Petroșani, Tiberiu Iacob Ridzi.  Faptul ca aceasta a fost recompensată cu un post călduț ar putea fi de înțeles, dacă femeia și-ar face măcar în parte treaba și ar avea inițiative care să aducă un beneficiu orașului și locuitorilor săi. Din păcate, suma frumușică cheltuită din banul public cu această doamnă se regăsește doar în activitatea de blogeriță de partid (PNL), poziție din care Preda (fostă jurnalistă Cosman) împroașcă cu noroi politicienii care nu îi sunt pe plac! De regulă, este vorba de membrii aceluiași partid, aflat în opoziție cu partidul pe care ea îl servește cu atâta îndârjire!

Doamna uită că, odată ce a ajuns pe statele de plată ale primăriei, nu mai e jurnalistă, ci trebuie să-și asume statutul de bugetar! Și să-și respecte colegii din sistem!Credeți cumva că se întâmplă asta? Nicidecum! Ex-jurnalistei noastre i s-a pus pata pe unii oameni din administrație și pe o instituție anume pe care o toacă mărunt aproape în fiecare zi. Cum să mai aibă timp și de problemele orașului, când toată ziua ia la țintă pe unu și pe altul! Este greu de crezut faptul că primarul Ridzi nu are cunoștință de toate acestea. Edilul nu pare deloc deranjat de activitatea „online” a colegei, mai ales că dumnealui este ridicat în slăvi în „articolele” elogioase ale subalternei! Totuși, din respect pentru locuitorii Petroșaniului ar fi interesant de văzut și o abordare (corectă) a problemelor cu care se confruntă mii de locuitori ai orașului!

Am fi vrut să aflăm asta de la o jurnalistă care odată se respecta și nu se vindea pe un pumn de arginți!Și ca să îi dăm doamnei și câteva subiecte, îi propunem să își reamintească promisiunile edilului și ale colegilor lui de partid din campania electorală de la locale. Atunci, echipa liberală ”brăzda” orașul, promițând raiul pe pământ! Nu știm însă în ce secol se vor întâmpla și lucruri faine la Petroșani!

Partajează această știre

Lasă un răspuns