„Incluziunea socială a persoanelor cu risc infracțional, la confluența dintre prevenția și intervenția socială”

În data de 29.11.2019, începând cu ora 10.00, la sediul Teatrului de Artă Deva, Penitenciarul Deva, Universitatea din Petroșani – Facultatea de Științe – Departamentul de Asistenţă Socială, Centrul Remedial Educațional al Studenților Capacitați ai Universității din Petroșani, în parteneriat cu Colegiul Național al Asistenților Sociali din România și Structura Teritorială Hunedoara, organizează Conferința Națională de Asistență Socială, cu tema „Incluziunea socială a persoanelor cu risc infracțional, la confluența dintre prevenția și intervenția socială”.

Participarea la conferință este creditată de Colegiul Național al Asistenților Sociali din România, autoritate care asigură respectarea cadrului organizatoric pentru exercitarea profesiei de asistent social cu drept de liberă practică, instituie standarde de calitate a serviciilor sociale și atestă dreptul de liberă practică al asistenților sociali din România.

Conferința se adresează în egală măsură asistenților sociali precum și tuturor persoanelor care activează în instituțiile sau organizațiile implicate în activitățile specifice de incluziune socială a persoanelor cu risc infracțional, persoanelor interesate în efectuarea schimburilor de experiență, în analiza tendințelor și înfruntarea provocărilor domeniului, cum sunt: cadre didactice universitare, cadre didactice din învățământul preuniversitar, doctoranzi, masteranzi, studenți, judecători, procurori, polițiști, jandarmi, avocați, consilieri juridici, psihologi, consilieri de probațiune, consilieri școlari, experți și alte categorii de persoane.

În cadrul conferinței vor fi abordate aspecte privind: facilitarea reinserției sociale a persoanelor private de libertate, elemente din teoria și practica asistenței sociale a persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate, mecanismul și importanța cooperării instituționale în procesul reintegrării sociale și prevenire a recidivei, alte teme de interes din aria asistenței sociale.

 

Pentru informaţii suplimentare desemnăm ca persoană de contact pe dl. agent șef principal de penitenciare Lucian FERARU – tel: 0749-097286, fax 0254-230780, email – lucian.feraru@anp.gov.ro.

Partajează această știre

Lasă un răspuns