Închisoare pentru incitarea la violență, ură și discriminare

Guvernul a aprobat vineri un proiect de lege potrivit căruia incitarea la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane se va pedepsi cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă. 

Proiectul are în vedere modificarea art. 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal în vederea soluționării aspectelor ridicate de Comisia Europeană prin scrisoarea suplimentară de punere în întârziere în cauza 2016/2075 în cadrul procedurii de infringement, și a deficiențelor semnalate de aceasta.

Luarea măsurilor necesare pentru punerea legislației naționale în acord cu prevederile art. 1 alin. (1) lit. a) din Decizia-cadru 2008/913/JAI, se impune în vederea asigurării transpunerii corecte și complete a prevederilor acesteia.

Astfel, articolul 369 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 510 din 24 iulie 2009 se va modifica în mod corespunzător, prin eliminarea sintagmei criticate de COM, astfel încât infracțiunea de incitare la violență, ură sau discriminare să poată fi reținută dacă făptuitorul a săvârșit elementul material indiferent dacă acesta a considerat ori nu drept cauze ale inferiorității unei persoane în raport cu celelalte pe baza criteriilor de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA.

Prin urmare, Art. 369 din Codul penal va avea următorul cuprins:

„Incitarea publicului, prin orice mijloace, la violență, ură sau discriminare împotriva unei categorii de persoane sau împotriva unei persoane pe motiv că face parte dintr-o anumită categorie de persoane definită pe criterii de rasă, naționalitate, etnie, limbă, religie, gen, orientare sexuală, opinie ori apartenență politică, avere, origine socială, vârstă, dizabilitate, boală cronică necontagioasă sau infecție HIV/SIDA, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.”

Proiectul de lege a fost adoptat de Guvern şi va fi transmis spre dezbatere şi aprobare Parlamentului. /www.alba24.ro

Partajează această știre

Lasă un răspuns