Începe elaborarea documentației tehnico-economice pentru reabilitarea Centrului de zi „Clubul Seniorilor 2”

Direcția de Asistență Socială Deva a emis, joi, 14 iulie 2022, ordinul de începere pentru realizarea serviciilor privind elaborarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenții (DALI), expertiza tehnică și documentațiile pentru obținerea avizelor și acordurilor solicitate, audit energetic și verificarea tehnică pentru obiectivul de investiții „Reabilitare Centru de zi pentru persoane vârstnice – Clubul Seniorilor 2”.

Serviciile sunt realizate de S.C. „Stigma Building Management S.B.M.” S.R.L. din localitatea Cristian, județul Brașov și, potrivit contractului, au o valoare de 25.200 de lei (fără TVA).

Durata contractului este de 60 de zile de la emiterea ordinului de începere a lucrărilor.

Următoarele ETAPE în realizarea investiției:

– aprobarea documentației tehnico-economice de către Consiliul Local Deva

– alocarea finanțării necesare realizării investiției

– achiziționarea serviciilor de proiectare și execuție a lucrărilor de reabilitare a Centrului de zi, prin Sistemul Electronic de Achiziții Publice.

Investiția va fi finanțată de la bugetul local al municipiului Deva.

INFORMAȚII despre obiectivul de investiții:

Imobilul este situat pe Aleea Muncii, nr. 7, din Deva și ocupă o suprafață de 347 de metri pătrați (construcție + teren). Clădirea – aflată, în prezent, în stare avansată de degradare – va fi reabilitată, modernizată și reconfirgurată. Imobilul va beneficia de spații verzi (gazon, arbori și arbuști ornamentali, plante cu flori etc.), dotate cu mobilier urban, precum și de facilități pentru persoanele cu dizabilități (pavaje/covoare tactile, rampă de acces în clădire, marcaje tactile de trecere și oprire, hartă tactilă a clădirii etc.).

Totodată, în cadrul proiectului, se urmărește implementarea conceptului nZeb pentru o clădire existentă. Altfel spus – o clădire cu consum foarte redus de energie și acoperit, într-o anumită proporție, cu energie din surse regenerabile, inclusiv energie din surse regenerabile produsă la fața locului.

Potrivit estimărilor, investiția ar putea fi finalizată în a doua jumătate a anului 2023.

Direcția de Asistență Socială Deva

Partajează această știre

Lasă un răspuns