Începe distribuirea produselor de igienă, tranșa a doua!

Primăria Municipiului Deva, prin Direcția de Asistență Socială Deva începe distribuirea produselor de igienă tranșa a doua, în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate (POAD).

Produsele de igienă vor fi distribuite începând de luni, 22 iunie 2020, la Centrul de zi ”Cantina Socială” din Deva (str. Titu Maiorescu, nr. 24). Distribuirea produselor se va face zilnic, de luni până joi, între orele 9:00-15:00.

Conform O.U.G. nr. 84/2020, beneficiarii pachetelor cu produse de igienă distribuite în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate sunt:

– beneficiarii de ajutor social

– beneficiarii de alocație pentru susținerea familiei.

La ridicarea produselor de igienă, persoanele beneficiare vor prezenta actul de identitate, în original.

Fiecare pachet cu produse de igienă conține:

-periuțe de dinți (5 bucăți)

-pastă de dinți (300 ml)

-săpun lichid (500 ml)

-șampon pentru copii (800 ml)

-șampon pentru aduți (500 ml)

-detergent de rufe (2.700 g).

Potrivit art. 3 alin. (4) din O.U.G. nr. 84/2020, persoanele care se încadrează în mai multe categorii beneficiază de produse de igienă aferente unei singure categorii din care fac parte la data acordării.

În vederea respectării măsurilor speciale instituite pe perioada stării de alertă, conform H.G. nr. 476/2020, persoanele care se prezintă să ridice produsele de igienă vor purta obligatoriu mască, vor respecta măsurile de distanțare socială și se vor supune unui triaj epidemiologic efectuat la intrarea în spațiul de distribuire a produselor.

Informații suplimentare cu privire la distribuirea produselor de igienă în cadrul Programului Operaţional Ajutorarea Persoanelor Defavorizate se pot obține la numerele de telefon 0254.218.030 și 0737.036.003 (Direcția de Asistență Socială Deva), de luni până joi – între orele 8:00-16:30 sau vineri – între orele 8:00-14:00.

Partajează această știre

Lasă un răspuns