Angajaţii Secţiei Drumuri Naţionale au început, marţi, deszăpezirea pe DN 67 C Transalpina pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a declarat, pentru AGERPRES, reprezentantul instituţiei, Cristi Tudor.
Potrivit sursei citate, porţiunea de drum care trebuie deszăpezită are o lungime de aprozimativ 20 de kilometri.
„Utilajele SDN Târgu-Jiu au început, în această dimineaţă, acţiunea de deszăpezire a DN 67 C, tronsonul de drum cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului. Acţiunea se desfăşoară destul de greu, zăpada este destul de mare şi foarte tasată, este grea, frezele înaintează destul de greu. Lucrăm cu trei autofreze şi un încărcător frontal de mare capacitate.
Cu cât avansăm, cu atât stratul de zăpadă se măreşte, deja unde am ajuns acum, la numai 200 de metri de la zona unde se închide Transalpina, am ajuns la 1,80 metri stratul de zăpadă. Noi suntem mai mult ca siguri că sub Vârful Urdele găsim zăpadă de patru metri cel puţin. (…) În zonă acum e înnorat, sunt undeva la 4 grade maxim, sperăm să plouă, să ne ajute”, a precizat Cristi Tudor.
DN 67 C Transalpina, pe tronsonul cuprins între Rânca şi Obârşia Lotrului, a fost închis circulaţiei rutiere în luna noiembrie a anului trecut, decizia fiind luată anual din cauza cantităţilor mari de zăpadă, viscol şi declivităţilor foarte mari, fapt ce face imposibilă acţionarea cu utilaje.
O altă porțiune dificilă pentru șoferii din Alba rămâne cea de la Cabana Oașa la Obârșia Lotrului, unde, în fiecare an, pe lângă zăpadă, zona trebuie curățată de copacii căzuți pe carosabil în timpul iernii.
De la 1 aprilie, în acest an, se poate circula pe DN67C în judeţul Alba şi pe tronsonul dintre Oaşa până la Obârşia Lotrului, respectiv între Novaci şi Rânca, în judeţul Gorj. Rămâne deocamdată închis sectorul alpin Rânca – Obârşia Lotrului. Sursa: www.alba24.ro, foto: arhivă