Incendiu de vegetaţie puternic în zona comunei Tomeşti

Joi, 22 august a.c., aproximativ șase ore, pompierii Secției Brad s-au luptat cu flăcările, la temperaturi extrem de ridicate și în condiții de vânt  pentru stingerea unui incendiu de vegetație care a pus în pericol mai multe gospodării din localitatea Leauț, comuna Tomești.
Incendiul a fost anunțat în jurul orei 13.30, pentru misiune fiind alocate două autospecialele de stingere, o autospecială de primă intervenție și comandă, o autospecială pentru muncă operativă, un autocamion transport materiale, un microbuz, o ambulanță SMURD și 50 de pompieri.
La sosirea echipajelor operative la fața locului, incendiul se manifesta prin mai multe focare, cu distanțe foarte mari între ele (circa 1 km). De asemenea, arderea a fost favorizată de condițiile meteo și de uscăciunea extremă a vegetației, fiind cuprinse de flăcări și două anexe gospodărești, cu riscul de propagare a focului la biserica din sat și la mai multe case aflate în proximitate.
Salvatorii au acționat cu prioritate pentru protejarea locuințelor și a bisericii (monument istoric), pe care le-au salvat din calea focului, iar pentru localizarea incendiului, s-au format mai multe dispozitive.
Din fericire, nu au fost înregistrate victime, însă au fost afectate peste 150 de hectare de teren.
Intervenția pompierilor a fost sprijinită de angajați ai primăriei și de săteni.
Menționăm faptul că doar în ultimele trei zile, pompierii militari au fost solicitați să intervină la 17 incendii de vegetație uscată, mărăciniș și litieră, care au avut loc pe raza localităților Orăștie, Baru, Simeria Veche, Tămășasa, Brad, Băiești, Vălișoara, Holda, Rovina, Rușor, Aninoasa, Vorța, Șoimuș și în proximitatea autostrăzii A1, km.333.
Vă reamintim că în cazul incendiilor de vegetație uscată, flăcările se întind cu repeziciune pe o suprafață foarte mare, iar pompierii depun un efort considerabil pentru a opri propagarea arderii.
În condiții de vânt puternic sau temperaturi foarte de ridicate, cum este și această perioadă, astfel de situații pot deveni periculoase, mai ales dacă în apropierea zonelor de manifestare se află locuințe.
Totodată, prin Hotărârea nr. 14 din 24 martie 2023 privind măsurile de reducere a riscului de incendiu la vegetația uscată și fondul forestier, Comitetul Județean pentru Situații de Urgență a dispus – 𝕀ℕ𝕋𝔼ℝℤ𝕀ℂ𝔼ℝ𝔼𝔸 𝔸ℝ𝔻𝔼ℝ𝕀𝕀 𝕄𝕀ℝ𝕀Ș𝕋𝕀𝕃𝕆ℝ, 𝕍𝔼𝔾𝔼𝕋𝔸Ț𝕀𝔼𝕀 𝕌𝕊ℂ𝔸𝕋𝔼 Ș𝕀 𝔸 ℝ𝔼𝕊𝕋𝕌ℝ𝕀𝕃𝕆ℝ 𝕍𝔼𝔾𝔼𝕋𝔸𝕃𝔼 ℙ𝔼 ℝ𝔸ℤ𝔸 𝕁𝕌𝔻𝔼Ț𝕌𝕃𝕌𝕀 ℍ𝕌ℕ𝔼𝔻𝕆𝔸ℝ𝔸, 𝕀ℕ𝔻𝕀𝔽𝔼ℝ𝔼ℕ𝕋 𝔻𝔼 𝔽𝕆ℝ𝕄𝔸 𝔻𝔼 ℙℝ𝕆ℙℝ𝕀𝔼𝕋𝔸𝕋𝔼 𝔸 𝕋𝔼ℝ𝔼ℕ𝕌𝕃𝕌𝕀. /ISU Hunedoara
Partajează această știre

Lasă un răspuns