Parteneriatul dintre Municipiul Deva și UNICEF România pentru implementarea Inițiativei ,,Localități Prietene ale Copiilor” continuă.
Consiliul Local Deva a aprobat un nou Memorandum de înțelegere între municipiul Deva și reprezentanța UNICEF în România, în vederea continuării participării Municipiului Deva la inițiativa ,,Localitate Prietenă a Copiilor”.
În cadrul proiectului ,,Inițiativa Localități Prietene ale Copiilor“ s-a ajuns la etapa analizei situației drepturilor copilului în municipiul Deva, analiză efectuată de Institutul de Cercetare a Calității Vieții (ICCV).
În zilele de 2, 3 și 4 septembrie 2024, au avut loc zece focus grupuri privind analiza drepturilor copiilor.
Grupurile țintă au vizat copii din Consiliul Local al Copiilor Deveni, copii din consiliul județean al elevilor, copii cu dizabilități, copii care provin din familii defavorizate, copii care fac voluntariat la ONG-uri sau alte instituții publice, părinți ai copiilor din familii vulnerabile.
După ce Institutul de Cercetare a Calității Vieții va furniza Primăriei Municipiului Deva raportul final al analizei drepturilor copiilor, acesta va fi prezentat Consiliului Local al Copiilor Deveni și Comitetului Local de Coordonare.
Urmează elaborarea planului de acțiune ,,Localitate Prietenă a Copiilor” și implementarea acestuia pe o perioadă de 2, 3 ani.
Municipiul Deva este a șasea localitate din România care s-a angajat prin memorandumul semnat cu UNICEF să treacă printr-un proces de transformare pentru a deveni o localitate prietenă a copiilor.
Compartimentul de presă al Primăriei Municipiului Deva