În contextul începerii noului an şcolar, care a avut loc în data de 09 septembrie 2024, Inspectoratul de Poliție Județean Hunedoara împreună cu Inspectoratul Județean de Jandarmi Hunedoara, au dispus luarea unor măsuri specifice privind asigurarea unui climat de ordine şi siguranţă publică în incinta şi zona adiacentă unităţilor de învăţământ preuniversitar.
Astfel, în data de 09 septembrie 2024, 238 de polițiști și 40 de jandarmi hunedoreni au acționat în zona grădiniţelor, a şcolilor şi liceelor hunedorene, pentru ca activitățile prilejuite cu ocazia deschiderii noului an şcolar să se desfăşoare în siguranţă.
Patrulele de poliţie și jandarmerie au acționat și vor acționa zilnic în zona şcolilor, în sistem integrat, fiecare unitate de învăţământ fiind inclusă în itinerariile de patrulare auto şi pedestre ale acestora, în scopul prevenirii oricăror fapte de natură antisocială.
Pentru o comunicare cât mai eficientă, la fiecare unitate şcolară au fost afişate datele de contact ale poliţistului responsabil pentru acea unitate școlară, numărul de telefon pentru apelul de urgență 112 și a celui alocat protecției drepturilor copilului 119, precum și alte informații utile privind modalitățile de semnalare a unor evenimente.
De asemenea, echipajele de poliţie rutieră acționează și vor acționa zilnic în zona unităților de învățământ, în intervalele orare privind intrarea şi ieşirea de la cursuri a elevilor, întrucât copiii reprezintă o categorie specială de participanţi la traficul rutier, care în contextul particularităţilor specifice vârstei, sunt mai vulnerabili în privinţa implicării în accidente de circulaţie, reacţiile lor fiind adesea imprevizibile pentru conducătorii auto.
În urma supravegherii traficului rutier având ca scop diminuarea și prevenirea accidentelor rutiere, polițiștii rutieri au aplicat 26 de sancțiuni contravenționale privind unele abateri la regimul rutier, în valoare de 4.455 lei.
Premergător începerii anului școlar, au fost verificate toate vehiculele destinate transportului de elevi, respectiv valabilitatea inspecției tehnice periodice și valabilitatea asigurărilor obligatorii de răspundere civilă auto în caz de accident rutier (autovehicul și bunuri/persoane transportate).
Totodată au fost verificați conducătorii auto ai acestei categorii de vehicule, cu privire la deținerea de către aceștia a permisului de conducere și a certificatului de competență profesională. Cu ocazia acestor verificări nu au fost constatate nereguli.
Activitățile au fost completate cu instruirea persoanelor implicate în transportul școlar – conducători auto și coordonatori de transport – în vederea respectării legislației, a scopului pentru care au fost alocate aceste mijloace, dar și despre conduita preventivă ce trebuie adoptată în trafic.
Precizăm că, autovehiculele special destinate transportului de elevi pot transporta doar elevi și profesori însoțitori la activitățile culturale și educative extracuriculare (festivaluri, cursuri/concursuri școlare, excursii, tabere de creație etc ), nefiind permisă utilizarea în alte scopuri.
Polițiștii au procedat la verificarea semnalizării rutiere verticale și orizontale existente în dreptul unităților de învățământ sau în imediata apropriere a acestora, precum și a amenajărilor rutiere și a dispozitivelor special realizate/amplasate în scopul asigurării siguranței pietonilor, aspectele constate fiind următoarele:
– nr. indicatoare rutiere degradate/neconforme= 11
– nr. indicatoare rutiere lipsă= 58
– metri liniari marcaje rutiere lipsă/degradate/șterse= 176
Pentru toate aceste deficiențe a fost informat administratorul drumului public și au fost stabilite termene de realizare.
În prima zi de școală polițiștii cu atribuții pe linie de investigare a criminalității economice, au instruit/verificat un număr de 286 de agenți economici, acestora fiindu-le reamintite anumite prevederi legale ce intră în sfera criminalității economic. În urma verificărilor care au avut loc la sediul unităților economice, în urma unor abateri constatate de către polițiști, au fost aplicate 7 sancțiuni contravenționale în valoare de 49.000 lei. (Foto: arhivă)