Primele cazuri de contaminare cu noua tulpină de coronavirus care circulă în Regatul Unit au fost depistate în insula Madeira, au anunţat duminică autorităţile sanitare din această insulă portugheză, relatează AFP, citată de Agerpres.
„Prezenţa noii tulpini britanice a virusului a fost confirmată în Madeira”, a declarat pentru AFP un purtător de cuvânt al serviciului regional de sănătate şi protecţie civilă din această regiune autonomă, fără a preciza numărul de cazuri.
Aceste cazuri se referă la „persoane care au sosit recent în Madeira din Regatul Unit”, au declarat autorităţile sanitare din insulă, potrivit unui comunicat.
Alte câteva ţări au anunţat deja cazuri confirmate ale tulpinii britanice a coronavirusului, precum Italia, Suedia, Spania, Japonia, Franţa, Germania, Danemarca sau chiar Canada.
Portugalia a suspendat până la sfârşitul anului sosirile de pasageri din Regatul Unit, cu excepţia cetăţenilor portughezi sau a oricărei persoane care locuieşte în Portugalia.
La fel ca mai multe state din Uniunea Europeană, Portugalia a demarat duminică vaccinarea împotriva coronavirusului, începând cu personalul medical.
Spania a confirmat sâmbătă primele patru cazuri de contaminare cu noua variantă britanică a Covid-19, a anunţat guvernul de la Madrid. Tulpina britanică a virusului a fost depistată deja în Franța, Germania, Italia, Danemarca, Olanda.
Un prim caz de contaminare cu noua tulpină de coronavirus care circulă în Regatul Unit a fost detectat și în Suedia, au anunţat sâmbătă autorităţile sanitare suedeze. /www.digi24.ro