În ultimele 24 de ore, la nivel naţional au fost înregistrate 1.302 intervenţii,salvatorii fiind solicitaţi pentru stingerea a 96 de incendii, 1.070 cazuri SMURD (1062 pentru acordarea primului ajutor medical și 8 misiuni de descarcerare) şi 136 situaţii pentru înlăturarea efectelor de vreme rea și pentru protecţia comunităţilor. La lăcașurile de cult nu s-au înregistrat incendii.
Numărul intervenţiilor la care au participat efectivele inspectoratelor pentru situaţii de urgenţă a crescut cu 25% faţă de perioada similară a anului trecut, în special pe fondul creșterii solicitărilor SMURD de prim-ajutor de urgenţă.
Pe timpul slujbelor de Înviere, 31 persoane au fost asistate medical la faţa locului, iar 24 dintre acestea au fost transportate la unităţile spitalicești pentru investigaţii suplimentare. Noaptea trecută, echipaje de pompieri și paramedici s-au aflat în proximitatea bisericilor și a mănăstirilor unde au fost organizate slujbe religioase cu public numeros.
Respectarea de către cetăţeni a măsurilor de apărare împotriva incendiilor a făcut ca Sfânta Sărbătoare să se desfășoare fără evenimente care să le pună viaţa și bunurile în pericol.