Astăzi s-au demarat lucrările pentru realizarea de parcări şi reabilitarea de artere rutiere în municipiul Hunedoara. Prima zonă vizată a fost cea aflată pe strada Mureşului, în spatele fabricii Novello, lângă Cinema „Flacăra”. În perioada următoare se vor aborda lucrări la parcarea de pe strada George Enescu (din spatele Băncii Transilvania), parcarea din zona blocului 20 de pe strada Laminatorului, precum şi parcările de la blocurile 5 şi 6 de pe strada Viorele.
Lucrările se derulează în baza Acordului – cadru pentru reabilitarea sistemului rutier din municipiu adoptat în 2018, contractul subsecvent III. Conform contractului amintit, anul acesta, se vor realiza lucrări de reabilitare şi modernizare stradală, precum şi lucrări pentru modernizarea parcărilor existente şi amenajarea de noi spaţii de parcare în următoarele zone: str. I.L. Caragiale, Piaţa Eliberării, str. Eliberării, str. Laminatorului, str. George Enescu (pe porţiunea cuprinsă între str. Ion Creangă şi str. I.L. Caragiale), str. Mureşului (parţial), str. Viorele (parcări la blocurile 5 şi 6), str. Oţelarilor, Str. Severin, Str. Furnalelor, str. Serei, str. Peştişu Mare şi str. Ciprian Porumbescu.
Valoarea contractului este de 22.931.050 lei, finanţarea provenind din bugetul local.
„Anul trecut am reuşit să reabilităm porţiuni considerabile din infrastructura rutieră a municipiului Hunedoara. După decenii la rând în care porţiuni cum sunt cele din Micro 5 I sau de pe strada Poştei nu au fost deloc asfaltate sau nici măcar reparate aşa cum se cuvine, respectivele zone au acum câteva sute de locuri de parcare şi străzi, trotuare şi alei reabilitate. Şi sunt doar două exemple. Anul acesta ne dorim să ducem la bun sfârşit toate lucrările prevăzute în cel de-al treilea contract subsecvent şi, în măsura posibilităţilor financiare, să realizăm şi alte investiţii de acest fel. Şi eu mi-aş dori să reuşim să reasfaltăm întregul oraş într-un singur an, dar nu se poate face într-un an sau doi, tot ce nu s-a făcut în 30 – 40 de ani. Mizez pe înţelegerea hunedorenilor care îşi doresc străzi reabilitate şi locuri de parcare şi îi asigur că facem tot ce putem pentru ca ritmul lucrărilor să fie unul susţinut atât anul acesta, cât şi în anii următori”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
În 2016, mai puţin de o treime din reţeaua stradală a oraşului era reabilitată. În 2021 acest procentaj a ajuns la aproximativ 68 la sută.