În februarie încep lucrările de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă – canal în Hunedoara şi în satele aparţinătoare

Astăzi (30.01.2025) a fost emisă autorizaţia de spargere necesară pentru începerea lucrărilor în cadrul amplului proiect de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă – canal, derulat în municipiul Hunedoara de societatea Apa Prod, în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Judeţean.
Lucrările efective vor începe la mijlocul lunii viitoare, iar primele vizate vor fi străzile Doinei şi Gheorghe Doja, simultan cu lucrările care vizează localităţile Răcăştie şi Zlaşti.
Reamintim că este vorba despre un set de lucrări în valoare totală de aproximativ 12 milioane de euro, în cadrul unui proiect cu finanţare europeană mai amplu derulat de societatea Apa Prod în întreaga sa arie de operare.
„Încă de când s-a conceput acest proiect, am căutat să limităm pe cât posibil disconfortul ce va fi creat cetăţenilor dar şi să identificăm soluţiile corecte din punct de vedere tehnic şi economic. Acolo unde va fi posibil, se va recurge la subtraversări, sau la urmărirea unor trasee aflate pe lângă trotuare sau pe lângă carosabil. Este însă îmbucurător faptul că am ajuns şi la acest punct. Da, ştiu, pe bună dreptate, a durat cam mult, de la momentul întocmirii proiectului până la cel al începerii lucrărilor, dar este obligatoriu să îndeplinim procedurile legale. Pe bună dreptate, ani la rând, cetăţeni din zone care nu erau deservite de reţele de apă-canal, ori aveau reţele degradate, ne-au făcut nouă sesizări, deşi, din 1990 încoace, au fost atâtea administraţii locale care ar fi trebuit să rezolve problemele de acest fel. Am promis că vom rezolva problema şi ne ţinem de cuvânt. După cum cred că se ştie, Consiliul Judeţean este instituţia care coordonează societatea Apa Prod. Îi mulţumesc încă o dată preşedintelui Consiliului Judeţean, Laurenţiu Nistor, pentru implicare. Vom fi, la rândul nostru, implicaţi în implementarea acestui proiect şi, ca de obicei, vom căuta să fim aproape de doleanţele cetăţenilor. Orice observaţii sau sesizări pe această temă care vor ajunge la Primărie, vor fi analizate, apoi aduse la cunoştinţa constructorului şi a societăţii Apa Prod”, declară primarul municipiului Hunedoara, Dan Bobouţanu.
Conform datelor comunicate de Apa Prod, contractul cuprinde următoarele lucrări:
– 4.575 m de reabilitare aducţiune, 18.098 m extindere rețea de alimentare cu apă, 25.543 m reabilitare rețea de alimentare cu apă, 105 cămine de vane, 894 branșamente, 2 noi stații de pompare apă;
– extinderea rețelei de canalizare cu 4.342 m și 175 de racorduri, 973 m reabilitare rețea de canalizare cu 39 de racorduri;
– realizarea a 5 stații de pompare apă uzată noi și 880 m conducte de refulare aferente.
Redăm mai jos lista cu zonele şi străzile care vor fi vizate de lucrări:
REABILITARE CONDUCTĂ DE ADUCŢIUNE
– De la Staţia de Tratare a Apei până la rezervoarele din zona Ciuperca (pe o lungime totală de 3.197 m)
– De la rezervoarele din zona Ciuperca până la staţia Chizid 2 (pe o lungime totală de 1.378 m)
EXTINDERE reţea de distribuţie a apei în oraşul Hunedoara pe străzile
– Lătureni
– Valea Seacă
– Urcuşului
– Răcăştie
– Voinei
– DJ 867J (Zlaşti)
– Zlaşti – Carieră
– Str. 6
– Str.7
– Cuplare Carol Davilla
EXTINDERE reţea de distribuţie a apei în Răcăştie:
– DC 114
– Str. 1
– Str. 2
– Str. 3
– Str. 4
– Str. 5
EXTINDERE reţea de distribuţie a apei în Boş:
– DJ 687J (Boş)
– Str. 8
– Str. 9
– Str. 10
– Str. 11
EXTINDERE reţea de distribuţie a apei în Groş:
– DJ 687J (Groş)
REABILITARE reţea de distribuţie a apei în Hunedoara pe străzile:
– Castelului – Elisabeta Mărgineanu
– Carpaţi
– 22 decembrie
– Romanilor
– Ioan Slavici
– Perintei
– Morii
– General Magheru
– Făgetului
– Pleşului
– Dealul Pleşului
– Emil Racoviţă
– Corbului
– Dimitrie Cantemir
– Plopilor
– Salciei
– 1 Mai
– Ştefan cel Mare
– Constantin Negruzzi
– Viorele
– Gheorghe Lazăr
– B-dul 1848
– Ion Creangă
– Izvorului
– Rândunicii
– Rândunicii – bl 27
– Piaţa Eliberării
– Brădet
– Rotarilor
– Piaţa Unirii
– George Enescu
– Ciprian Porumbescu
– Cocsarilor
– Doinei
– Ecaterina Varga
– Dorobanţilor
– Tomis
– Roma
– Sarmizegetusa
– Cuza Vodă
– Stejarilor
– Victor Babeş
– Carol Davila
– Buituri
– Dacilor
– Severin
– Decebal (de la Timotei Cipariu la Victoriei)
– IL Caragiale
– George Topârceanu
– Voicu Cneazu
– Aurel Vlaicu
– B-dul Republicii (de la Pompieri la Lidl)
– B-dul Republicii (bl. 133, 134, 135)
– Avram Iancu (blocuri H)
– Avram Iancu (blocuri 139 – 140)
– 1 Decembrie 1918
– Mihai Viteazu
– B-dul Traian (blocuri U1 – U4)
– Grădinilor
– Parângului
– Cloşca
– Traian Ciorogaru
– Vasile Pârvan
– Vulcănescu
– Gheorghe Doja
– Carpaţi
– Panait Cerna
– B-dul Dacia bl. E
– Piaţa Obor
– Bicaz
– Timotei Cipariu
REABILITARE reţea de canalizare în Hunedoara pe străzile:
– Carpaţi
– Voicu Cneazu
– Pomilor
EXTINDERE reţea de canalizare în Hunedoara pe străzile:
– Lătureni
– Valea Seacă
– Vasile Pârvan
– Izvorului
– Vulcănescu
– Buituri
– Ştrandului
– DJ 687 E (Elisabeta Mărgineanu)
– Cernei
– Din str Rotarilor
– 9 Mai
– Constantin Bursan
Partajează această știre

Lasă un răspuns