În comuna Bistra se lucrează la drumurile comunale și sătești

Administrația public locală a demarat lucrările de reparații la drumurile comunale și sătești.

Lucrările de întreținere a acestor drumuri sunt necesare în fiecare an datorită factorilor climatic și a traficului rutier care degradează carosabilul. La DC 144 s-a lucrat o zi întreagă pe anumite tronsoane pentru deschiderea lui datorită zăpezii încă existente în zona respectivă.

Lucrările la aceste drumuri care se află în administrarea Primăriei și a Consiliului Local Bistra constau în profilări, realizări de rigole, scurgeri, pietruire a drumurilor cu piatră concasată și compactată etc.

,,Aceste drumuri trebuie aduse la o stare normală de exploatare și care să asigure confortul și siguranța circulației. Ordinea de execuție alucrărilor la drumuri a fost stabilită după anumite criterii: gradul de degradare, numărul beneficiarilor care utilizează aceste drumuri, accesul microbuzului școlar, accesul salvării pentru dializă etc.. Am deschis cât mai multe artere principale către satele mai îndepărtate pentru ca drumurile să se usuce și să fie mai ușor practicabile. Ca de fiecare dată încercăm să executăm lucrările cu utilajele proprii și cu angajații noștri, la costuri mai mici, să ne gospodărim singuri. La nevoie avem suplimentar ajutor de la firma cu care am încheiat acordul cadru pentru transportul materialului necesar de umplutură la drum. Vom lucre și în acest an până când condițiile meteo ne vor permite. Fac un apel la localnici să aibă răbdare în ceea ce privește reparația drumurilor. Sunt multe dar pe rând, toate drumurile vor intra în reparație”, declară Traian Gligor, primarul comunei Bistra.

Comuna Bistra are peste 90 de drumuri comunale și sătești, în lungime de peste 200 de km.

Lucrările de reparații la drumurile comunale și sătești sunt realizate în regie proprie și în baza acordului cadru încheiat pe 4 ani, cu o valoare estimată de 2.500.000 lei, cu firma câștigătoare a licitației, respective Asocierea Newamport SWA Corp. Washington Sucursala Cluj-Napoca – Newamport Asfalt SRL.

Firma asigură lucrări cu utilaje specific reparațiilor și întreținerii drumurilor (excavator, compactor, buldozer, autogreder, autobasculantă), livrare și transport material necesare întreținerii și reparațiilor drumurilor (piatră concasată, de construcție, de carieră, nisip, balast etc.).

La lucrări se folosesc în mare parte utilajele din dotarea Primăriei Bistra: buldoexcavatorul, încărcătorul frontal, autobasculanta, cilindru vibrator compactor etc.

Lucrările de reparații curente la drumuruile din comuna Bistra se realizează cu bani de la bugetul local. Cea mai mare parte a banilor o reprezintă excedentul bugetar din sumele obținute pentru reparații drumuri în urma calamităților naturale din anul precedent.

Partajează această știre

Lasă un răspuns