Am semnat astăzi două contracte de finanţare pe fonduri europene, în valoare totală de 20.565.941,83 lei, echivalent a 4.258.224 euro.
Primul proiect este ,,Reabilitare/ reconversie/ extindere/ construire infrastructură educaţională în Deva, Aleea Viitorului, nr.9, în vederea modernizării şi echipării infrastructurii educaţionale pentru educaţia timpurie preşcolară şi are o valoare totală de 4.642.109, 09 lei
(echivalent a 961.159 euro).
Proiectul are ca obiect construirea unei grădiniţe noi cu 4 grupe, în curtea Şcolii Gimnaziale ,,Andrei Şaguna”, pentru a creşte calitatea învăţământului preşcolar din municipiul Deva.
Suma de 2.808.124,37 lei este finanţare nerambursabilă, iar valoarea cofinanţării Municipiului Deva este de 1.833.984,72 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 31 de luni de la data semnării contractului.
Perioada de execuţie a lucrărilor şi recepţia la terminarea lucrărilor este de 20 de luni.
Al doilea proiect pentru care am semnat contractul de finanţare este ,,Construirea traseului pentru biciclişti pe Bulevardul Decebal, Bulevardul 22 Decembrie şi zona adiacentă” şi are o valoare totală de 15.923.832,74 lei (echivalent a 3.297.065 euro).
Vor fi amenajate şi trotuarele din aceste zone. Proiectul prevede şi două puncte de închiriere a bicicletelor.
Suma de 15.605.356,08 lei este finanţare nerambursabilă, iar valoarea cofinanţării Municipiului Deva este de 318.476,66 lei.
Perioada de implementare a proiectului este de 40 de luni de la data semnării contractului.
Perioada de execuţie a lucrărilor şi recepţia la terminarea lucrărilor este de 28 de luni.
Ambele proiecte fac parte din Strategia Integrată pentru Dezvoltare Urbană a municipiului Deva şi sunt finanţate prin POR 2014-2020, Axa prioritară 4 – Dezvoltare urbană durabilă.
Continuăm să dezvoltăm şi să modernizăm Deva, chiar şi în această perioadă dificilă!
Dragi deveni, împreună vom învinge!
Nicolae-Florin OANCEA
Primarul Municipiului Deva