În atenţia tuturor agenţilor economici din municipiul Hunedoara şi din zonă

Primăria municipiului Hunedoara şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Hunedoara vă invită la o întâlnire pe tema ÎNVĂŢĂMÂNTULUI DUAL ŞI PROFESIONAL. Întâlnirea va avea loc miercuri, 4 decembrie, de la ora 13.00, în Sala Albastră a Colegiului Economic „Emanuil Gojdu”.
Pe parcursul acesteia se vor prezenta şi supune discuţiilor atât calendarul etapelor şi acţiunilor pentru stabilirea cifrelor de şcolarizare în învăţământul dual şi profesional pentru anul şcolar 2025 – 2026 cât şi posibilităţi de construire şi consolidare a unui parteneriat de lungă durată între mediul privat, autorităţi locale şi autorităţi judeţene pentru dezvoltarea acestor forme de învăţământ.
Calendarul propus poate fi consultat aici: https://www.primariahunedoara.ro/…/invatamantul-dual…
Evenimentul se încadrează într-un proiect cu finanţare europeană în valoare de peste 20 de milioane de euro prin #PNRR implementat de Primăria Hunedoara în parteneriat cu mai multe instituţii publice şi companii private, proiect prin care a fost înfiinţat un consorţiu pentru învăţământul dual – entitate care poate să asigure pregătire tinerilor, de la nivel de şcoală profesională până la nivel de facultate (inclusiv), să le ofere elevilor posibilitatea de a învăţa şi a fi recompensaţi financiar în acelaşi timp dar şi şanse sporite pentru a avea un loc de muncă imediat după terminarea unei etape a studiilor (şcoală profesională, liceu, facultate). De asemenea, prin acest proiect, va fi construit şi un campus pentru învăţământul dual, în Hunedoara, pe strada Furnalelor (în incinta Sitului Industrial). Detalii despre acest proiect găsiţi aici: https://tinyurl.com/4k9kretz
Informaţii suplimentare despre evenimentul de miercuri, 4 decembrie, puteţi obţine la numărul de telefon 0254.716.322 – interior 235.
Partajează această știre

Lasă un răspuns