În atenția devenilor îndreptățiți să beneficieze de ajutorul pentru încălzirea locuinței!

Primăria Municipiului Deva – Direcția de Asistență Socială aduce la cunoștința persoanelor îndreptățite să beneficieze de ajutorul pentru încălzirea locuinței (cu energie termică, gaze naturale, energie electrică sau combustibil solid) că, începând cu data de 15 octombrie 2019, pot solicita cererile și declarațiile-tip pe proprie răspundere pentru obținerea ajutorului pentru încălzirea locuinței la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr. 4 – fostul hotel al Pieței agroalimentare).

De asemenea, documentele pot fi descărcate de pe www.primariadeva.ro, accesând linkul:  http://www.primariadeva.ro/fisiere/module_fisiere/12271/Cerere%20ajutor%20%20incalzire.pdf.

Depunerea documentelor pentru solicitarea ajutorului pentru încălzirea locuinței se poate face începând cu data de 1 noiembrie 2019.

Limita maximă de venit/membru de familie până la care se acordă ajutorul de încălzire a locuinței este:

– 750 lei pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu gaze naturale;

– 750 lei pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu energie electrică;

– 750 lei pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu combustibil solid;

– 786 lei pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu energie termică, pentru familii;

– 1.032 lei pentru ajutorul de încălzire a locuinței cu energie termică, pentru persoane singure.

Toate informațiile cu privire la actele necesare pentru obținerea ajutorului de încălzire a locuinței, cuantumul ajutorului, lista bunurilor care duc la excluderea de la acest ajutor pot fi consultate pe www.primariadeva.ro – Secțiunea Direcția de Asistență Socială – Probleme/Tipizate/Lămuriri – Acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței.

Ajutorul pentru încălzirea locuinței se acordă conform prevederilor Ordonanței de Urgență a Guvernului nr. 70/2011 privind măsurile de protecție socială în perioada sezonului rece, actualizată.

Informații suplimentare cu privire la acordarea ajutorului pentru încălzirea locuinței se pot obține la sediul Direcției de Asistență Socială Deva (str. I.L. Caragiale, nr. 4), telefon 0254.218.030 sau printr-un e-mail la adresa [email protected].

Partajează această știre

Lasă un răspuns