Primăria Municipiului Deva aduce la cunoștința crescătorilor de porcine din exploatațiile nonprofesionale de pe raza municipiului măsurile ce trebuie respectate pentru a preveni introducerea pestei porcine africane în exploatațiile din județ.
Astfel, pentru a-și proteja porcii de această boală, crescătorii trebuie să țină cont de următoarele recomandări:
-nu intrați în adăposturile în care creșteți porcii cu încălțămintea şi hainele cu care aţi umblat pe stradă; este recomandat chiar ca, pentru dezinfecţia la intrarea în adăpost, să puneţi o tăviţă cu paie îmbibate cu o soluţie slabă de sodă caustică;
-creşteţi porcii doar în spaţii îngrădite, fără posibilitatea de a veni în contact cu porci străini de curtea dumneavoastră, cu porci mistreţi sau cu alte persoane care deţin porci domestici;
-nu hrăniţi animalele cu resturi alimentare; dacă există vânători în famile, care aduc carne de porc mistreţ, nu daţi porcilor apa provenită de la spălarea cărnii, sau resturi de carne;
-nu scoateţi scroafele sau vierii din exploataţie, în scopul montei cu animale din altă exploataţie; -nu cumpăraţi purcei din locuri necunoscute, fără a fi identificaţi (cu crotalie) şi fără certificat sanitar-veterinar de sănătate, eliberat de medicul veterinar de liberă practică împuternicit;
-nu folosiţi în hrana animalelor iarbă culeasă de pe câmp, pentru că aceasta ar fi putut să vină în contact cu porci mistreţi bolnavi.
Potrivit specialiștilor în domeniu, porcii bolnavi de pestă porcină africană nu prezintă simptome clare care să indice boala, dar crescătorii pot observa semne ca:
-temperatură foarte ridicată (40,50C – 420C) și stare febrilă;
-roşeaţă sau învineţire a pielii, a marginilor urechilor, a vârfului picioarelor, a abdomenului şi pieptului;
-lipsa poftei de mâncare, apatie şi împleticire în mers;
-vomitări, diaree (uneori, cu sângerare) şi urdori la ochi;
-moarte rapidă, intervenită într-un timp foarte scurt.
Pesta porcină africană este o boală a porcinelor domestice şi sălbatice, mortală pentru exemplarele care se îmbolnăvesc.
Dacă suspectați că un porc este bolnav de pestă porcină africană, trebuie să anunțați urgent medicul veterinar împuternicit de liberă practică din localitate, medicul veterinar oficial sau Direcţia Sanitară Veterinară şi pentru Siguranţa Alimentelor Hunedoara (telefon 0254.221.145).
Conform legislației în vigoare, animalele suspecte trebuie ucise şi neutralizate, iar proprietarii ai căror porci sunt identificați în Sistemul Național de Înregistrare și Identificare a Animalelor vor fi despăgubiţi de către stat, la preţul de piaţă al animalelor.