În atenția absolvenţilor promoției 2019

Agenţia Județeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Hunedoara informează absolvenţii promoţiei 2019 că, în termen de 60 de zile de la absolvire, sunt aşteptaţi să se înregistreze în evidenţele instituţiei pentru a beneficia de toate serviciile puse la dispoziţie de AJOFM în scopul integrării acestora pe piaţa forţei de muncă.

Precizăm că înregistrarea ca persoană aflată în căutarea unui loc de muncă este o etapă prealabilă și obligatorie în vederea obținerii facilităților acordate potrivit Legii nr. 76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru șomaj și stimularea ocupării forței de muncă.

Astfel, absolvenţii instituțiilor de învățământ care se înregistrează în evidenţele agenţiilor pentru ocuparea forței de muncă în raza cărora își au domiciliul, ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă beneficiază de servicii de informare şi consiliere profesională, medierea muncii, servicii gratuite de formare profesională, precum și de facilități financiare.

Actele necesare pentru înregistrarea absolvenților ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă sunt:

  • actul de identitate, în original şi copie;
  • actele de studii şi de calificare sau adeverinţa din care să rezulte data absolvirii, în original şi copie;
  • adeverinţa medicală din care să rezulte că persoana este clinic sănătoasă sau aptă de muncă ori că are eventuale restricţii medicale.

Prin absolvent al unei instituţii de învăţământ se înţelege persoana care a obţinut o diplomă sau un certificat de studii, în condiţiile legii, în una dintre instituţiile de învăţământ gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat sau acreditat în condiţiile legii.

În cazul absolvenţilor de liceu, indiferent dacă a fost sau nu promovat examenul de Bacalaureat, termenul de 60 de zile începe pe 01 iunie 2019, potrivit prevederilor Ordinului nr. 3.220/19 februarie 2018 al Ministrului Educaţiei Naționale conform căruia „cursurile claselor terminale din învăţământul liceal se încheie în data de 31 mai 2019”.

Elevii care nu au situaţia școlară încheiată la toate materiile, se pot înregistra în evidențele agenției în termen de 60 de zile de la data promovării examenului de corigență, data înscrisă în adeverinţa eliberată de instituţia de învăţământ.

Persoanele care într-o perioadă de 60 de zile de la finalizarea studiilor nu s-au încadrat în muncă potrivit pregătirii profesionale şi sunt înregistrați la Agenţiile Locale şi Punctele de Lucrudin raza de domiciliu/reşedinţă, pot solicita acordarea indemnizaţiei de şomaj dacă:

  • nu urmează o formă de învăţământ;
  • nu realizează venituri sau realizează venituri mai mici decât valoarea indicatorului social de referinţăîn vigoare (mai mici de 500 lei).

Se consideră că nu au reuşit să se încadreze în muncă dacă fac dovada că, în perioada de 60 de zile de la data absolvirii, s-au înregistrat la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă ori la alţi furnizori de servicii specializate pentru stimularea ocupării forţei de muncă, acreditaţi în condiţiile legii, în vederea medierii pentru încadrare în muncă.

Indemnizația de șomaj se acordă absolvenţilor, la cerere, pe o perioada de 6 luni, calculată de la data expirării celor 60 de zile de la absolvire şi constăîntr-o sumă fixă, lunară, neimpozabilă al cărei cuantum este de 250 lei.

Absolvenţii instituţiilor de învăţământ şi absolvenţii şcolilor speciale, în vârstă de minimum 16 ani, care, în termen de 60 de zile de la absolvire, se înregistrează la agenţiile pentru ocuparea forţei de muncă şi se angajează cu normă întreagă pentru o perioadă mai mare de 12 luni, beneficiază, din bugetul asigurărilor pentru şomaj, de o primă de inserţie de 1.500 lei lei, plătită în 2 tranșe.

În cazul în care absolvenţii nu se prezintăîn intervalul de 60 de zile de la terminarea studiilor, au dreptul să se înregistreze ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, beneficiază de toate serviciile oferite de agențiile pentru ocuparea forței de muncă, însă pierd dreptul la indemnizaţie de şomaj.

Facem precizarea că în, perioada mai – iunie 2019, AJOFM Hunedoara va derula în unitățile de învățământ din județul Hunedoara o campanie de informare și consiliere a viitorilor absolvenți.

Persoanele interesate pot obţine informaţii suplimentare la Agenţiile Locale şi Punctele de Lucru ale AJOFM Hunedoara din raza de domiciliu sau reşedinţă.

Partajează această știre

Lasă un răspuns