Decembrie este luna în care cele mai frumoase povești se transformă în realitate.
În ciuda contextului actual, dominat de neliniști, care ne impune să păstrăm distanțarea socială pentru a petrecere sărbătorile de iarnă în siguranță, Casa de Asigurări de Sănătate Hunedoara păstrează tradiția și îl ajută pe Moș Crăciun să ajungă și la copiii mai puțin norocoși.
Crăciunul – după cum ne spunea directorul general al CAS Hunedoara, dr. ec. Ecaterina CUMPĂNAȘU – este pentru fiecare dintre noi sărbătoarea pe care o petrecem în familie, în confortul casei noastre, în jurul bradului împodobit, așteptând să desfacem cadouri minunate.
Însă, în timp ce noi ne bucurăm de gesturi simple și firești alături de cei dragi, cei 34 de copii aflați în grija Direcției Generale de Asistență Socială și Protecție Socială Hunedoara – Rețeaua de Case Familiale Orăștie îl așteaptă cu speranță pe Moș Crăciun.
Suntem oameni și chiar dacă avem masca pe față, putem să privim în ochii copiilor cu blândețe, sinceritate și iubire.
Împreună cu colegii mei am considerat că, un gest mic, concretizat într-un cadou poate să le aducă copiilor bucurie, speranță și încredere.
Să aveți parte de sărbători binecuvântate, copii minunați!
Au consemnat Ioan Vlad, Georgeta-Ileana Cizmaș