În acest week-end trecem la ora de iarnă

Anul acesta, țara noastră va trece la ora de iarnă în noaptea de 24 spre 25 octombrie. Astfel că, ceasurile vor fi date înapoi, ora 4,00 urmând să devină ora 3,00, ziua de 25 octombrie fiind cea mai lungă din an.

Cum ne afectează schimbarea?

Chiar dacă ne vom trezi mai târziu cu o oră, specialiștii susțin că procesul de adaptare este diferit de la o persoană sau alta. Adaptarea organismului poate dura până la câteva săptămâni, scrie libertatea.ro., asta însemnând o perioadă cu somn mai neliniștit, depresie, risc crescut de accident vascular cerebral din cauza creșterii nivelului de cortizol.

Dar, pentru ca trecerea la ora de iarnă să nu afecteze organismul, este important ca orele de somn să fie respectate, și cel mai important, să se renunțe la activitățile suprasolicitante înainte de culcare. De asemenea, expunerea la lumina artificială a ecranelor telefoanelor mobile este dăunătoare. Și, nu în ultimul rând o alimentație sănătoasă și o dietă adecvată, bogată în legume și fructe, poate ajuta mult, susțin specialiștii. Potrivit studiilor, efectul schimbării orei nu durează foarte mult, în cazul persoanelor, sănătoase, care se odihnesc suficient. În caz contrar, lucrurile pot lua o altă turnură. Ca să se evite astfel de situații, anumite țări au hotărât să renunțe la aceste schimbări.

Începând cu anul 2021

Comisia Europeană a propus renunțarea la schimbarea orei în funcție de sezon, oferind statelor membre libertatea de a decide dacă doresc să aplice în mod permanent ora de vară sau pe cea de iarnă. Astfel că, țările care doresc să mențină mereu ora de vară, vor trebui să facă această modificare în ultima duminică din luna martie 2021, scrie csid.ro. Statele care rămân la ora standard de iarnă, vor face modificarea în ultima duminică din octombrie 2021.

Numerotarea fusurilor

Începe de la Greenwich, Marea Britanie, timpul oficial stabilindu-se în funcție de distanța faţă de primul meridian, cel care are ora Greenwich Mean Time, scrie adevărul.ro. Și, conform convenției fusurilor orare, ceasurile arată pentru fiecare punct de pe Pământ acelaşi minut şi aceeaşi secundă, diferențele dintre ore fiind date de faptul că, la fiecare 15 grade longitudine apare o oră în plus. Suprafaţa terestră este împărţită în 24 de fusuri, corespunzându-i fiecăruia câte o oră din zi.

Pentru Eurora

  • Ora Europei Occidentale este ora fusului 0 (GMT 0)
  • A Europei Centrale – ora fusului 1 (GMT 1)
  • A Europei Orientale – ora fusului 2 (GMT 2)
  • Țara noastră se afla în fusul orar 2 (GMT 2), iar perioada dintre lunile octombrie şi martie, este denumită „timpul legal român”, scrie silverhand.ro/.

În unele țări

• Pe lângă fusurile orare cu diferențe de număr întreg de ore, există, din motive istorice, teritorii în care ora legală este intermediară între două fusuri “obișnuite”. De exemplu, India are ora legală UTC+5h30min.

• Federaţia Rusă este ţara desfăşurată pe cele mai multe fusuri orare. Aceasta acoperă, cel puţin teoretic, 12 fusuri, însă diferenţa dintre extremităţi este de 10 ore (GMT+2h la Kaliningrad şi GMT+12h în Kamceatka şi strâmtoarea Bering).

• China este țara care nu ţine cont de desfăşurarea sa longitudinală. Aceasta acoperă cinci fusuri orare, dar are aceeași oră, a Beijingului (GMT+8h), pe întreaga suprafaţă

• În Antarctica, timpul oficial este împărţit în funcţie de zonele revendicate de Noua Zeelandă, Australia, Norvegia etc.

• La Polul Sud, la staţia ştiinţifică Amundsen-Scott, se foloseşte ora Noii Zeelande (principalul stat cu care comunică staţia), potrivit  wikipedia.ro În mai multe sectoare din jurul polului se foloseşte timpul universal (GMT sau UTC).

În timpul marilor descoperiri geografice

Meridianul origine era disputat de portughezi şi spanioli deoarece acesta juca rol esenţial în distribuirea coloniilor. Meridianul Greenwich a fost adoptat în anul 1884.

Dferența de fus orar dintre România și alte țări din Europa:

România – Austria –o oră

România – Belgia –o oră

România – Elveția –o oră

România – Germania –o oră

România – Danemarca –o oră

România- Finlanda – are același fus orar

România – Marea Britanie –două ore

România – Irlanda –două ore

România – Olanda –o oră

România – Norvegia –o oră

România – Portugalia –două ore

România – Suedia –o oră, potrivit https://silverhand.ro/

Cornelia Holinschi

Partajează această știre

Lasă un răspuns