IMPORTANT! Astăzi este ultima zi în care se mai poate depune cererea pentru urna specială!

  1. Persoanele care nu se pot deplasa pe motiv de boală sau invaliditate pot depune cereri pentru urna specială la secția de votare, prin intermediul oricărei persoane, în data de 5 decembrie, în intervalul orar 18.00-20.00. Cererea trebuie să fie însoțită de acte medicale sau orice fel de act oficial din care să rezulte că persoana nu se poate deplasa la secția de votare.
  2. Pentru persoanele aflate în carantină sau în izolare, dar care nu au intrat în posesia deciziei de izolare/carantină de la DSP, acestea depun la biroul electoral județean, până cel târziu la data de 4 decembrie, prin orice mijloace (inclusiv e-mail) o cerere pentru emiterea documentelor necesare exercitării dreptului de vot prin intermediul urnei speciale de către persoanele aflate în izolare sau carantină, care include și o declarația pe proprie răspundere prin care solicită eliberarea de către DSP a deciziei de carantină/izolare, pentru că:

– a intrat în contact direct cu o persoană confirmată cu SARS-CoV-2;

– a sosit din țara/zona ……………………………………………………….. , stabilită de către INSP ca fiind cu risc epidemiologic ridicat;

– are semne și simptome sugestive infectării cu virusul SARS-CoV-2, conform definiției de caz stabilite de Centrul Național de supraveghere și control al bolilor transmisibile.

DSP este obligat astfel, prin decizia Biroului Electoral Central, să transmită birourilor electorale județene lista persoanelor care se află în situația de izolare/carantină și care au solicitat urna specială.

BEJ va emite o decizie către Direcția de Sănătate Publică, pentru cei aflați in izolare sau carantină și nu au document de la DSP în vederea cererii de urnă mobilă. Astăzi este ultima zi în care se mai poate depune această cerere la biroul electoral județean!

Biroul Electoral Județean Nr.22 HUNEDOARA

Tel.: 0254.711.122

Fax: 0254.711.124

E-mail: [email protected]

Partajează această știre

Lasă un răspuns